Poşta falită cumpără maşini vechi ca să acopere un tun financiar

Poşta falită cumpără maşini vechi ca să acopere un tun financiar

Deşi are pierderi mari, compania a ajuns să plătească cu 41.000 de euro bucata maşini care vor avea 7 ani vechime când vor intra în proprietatea companiei.

Practic, în acest an, Poşta Română va cumpăra maşini cu o valoare totală de circa 10 milioane euro. O sumă uriaşă pusă la bătaie de o companie care a încheiat anul trecut cu pierderi de circa 11,7 milioane euro şi care tocmai a disponibilizat 3.650 de angajaţi.

Cea mai mare achiziţie a fost făcută în primăvară, când compania a luat 607 autovehicule în leasing financiar pe o perioadă de trei ani, contra sumei de 8,2 milioane euro.

Acum, Poşta mai vrea să achiziţioneze prin licitaţie, în luna octombrie, încă 132 de maşini, tot în leasing pe trei ani, suma alocată fiind de 1,6 milioane de euro, cu TVA inclus.

Maşinile vor fi achiziţionate prin programul "Rabla" şi compania va folosi drept avans prima de casare în valoare de 858.000 lei, după ce va preda 132 de maşini vechi. "Este vorba despre autovehicule uzate, cu o vechime de peste 10 ani şi cu până la 600.000 de kilometri parcurşi, a căror întreţinere şi utilizare curentă presupune costuri comparabile cu cele presupuse de achiziţio narea de autovehicule noi", ne-au spus repre zentanţii companiei. Maşinile sunt destinate acti vită ţii de poştă rapidă, Prioripost, pe care compania vrea să o dezvolte.

Cum se acoperă o gaură de 20 milioane euro

De ce a pornit Poşta această avalanşă de achiziţii? Oficialii companiei spun că societatea a trebuit să îşi construiască un nou parc auto, fiindcă maşinile folosite în ultimii patru ani au fost închiriate prin leasing operaţional, care le dădea doar dreptul de a utiliza maşinile, nu şi de a deveni proprietari. Contractul, atribuit la finele lui 2008 firmei Porsche Mobility contra sumei de 20 milioane euro, a expirat în martie 2013 şi prevedea finanţarea în leasing operaţional a 727 autovehicule (autoutilitare şi autoturisme). Deci o medie de aproape 27.500 de euro pe autovehicul, bani cu care Poşta putea să îşi cumpere maşinile.

La un pas de a-şi opri activitatea

Practic, începând cu luna martie, Poşta rămânea fără aproape 90% din flota operaţională, cea care asigură transportul coletelor şi al scrisorilor. Ceea ce însemna oprirea activităţii companiei.

Aşa că, în primăvară a organizat de urgenţă o licitaţie pentru cumpărarea prin leasing financiar, care îi dă dreptul ulterior de a deveni proprietar, a unui număr de 607 maşini noi, dar şi second- hand. Contractul a fost câştigat tot de Porsche România şi culmea este că printre cele second-hand cumpărate acum se află maşini închiriate pe bani grei în ultimii patru ani.

Deci Poşta Română a ajuns să plătească cu 41.000 de euro în medie o maşină care va avea deja şapte ani vechime când va intra în proprietatea companiei.

Disponibilizări masive

În urmă cu două zile, Poşta Română a încheiat emiterea deciziilor de încetare a contractului de muncă pentru un număr de 3.650 de angajaţi, care din octombrie părăsesc compania. Dintre aceştia, circa 2.400 pleacă voluntar. Guvernul a aprobat alocarea sumei de 7,4 milioane lei pentru plata veniturilor acestora din fondul de şomaj. Plăţile compensatorii se ridică până la 30 de salarii, pentru cei cu peste 30 de ani vechime. Acum, în Poştă rămân circa 28.350 de angajaţi. Reţeaua de distribuţie a Poştei include, la nivel naţonal, opt centre de sortare, mai mult de 5.500 de unităţi poştale. Anul trecut a avut afaceri de 1,2 miliarde lei. Sursa: evz.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.