Două fete au fost lovite pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi
Două fete au fost lovite pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi
Două fete au fost lovite luni, 29 septembrie 2025, pe o trecere de pietoni din Dorohoi. În timp ce conducea un autorurism pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi, vis-a-vis de Farmacia Magistra, pe sensul de urcare, un șofer surprinde și accidentează două fete, care s-au angajat în traversarea regulamentară a părții carosabile, pe marcajul pietonal.
Din informațiile de la fața locului, pe trecerea de pietoni se aflau trei fete în vârstă de 13 ani, dintre care două au fost acroșate de un autoturism Volkswagen Passat. La fața locului au ajuns două echipaje de poliție, un echipaj de jandarmi, un echipaj de ambulanță SMURD și un echipaj de ambulanță din cadrul SAJ Botoșani. Victimele au fost transportate la spital pentru investigații amănunțite.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea modului și a cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.