Ger în toată țara! Cea mai scăzută temperatură a fost la Miercurea Ciuc - minus 23 de grade

Ger în toată țara! Cea mai scăzută temperatură a fost la Miercurea Ciuc - minus 23 de grade

Staţia meteo Miercurea Ciuc a înregistrat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, minus 23 de grade, cea mai scăzută temperatură înregistrată în țară. Este ger și la Joseni, cu minus 21 de grade și la Târgu Secuiesc, cu minus 20 de grade.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie la Miercurea Ciuc sunt minus 22 de grade duminică dimineață, iar stratul de zăpadă a ajuns la nouă centimetri. Alte temperaturi scăzute înregistrate duminică dimineaţă sunt minus 16 grade la Vârful Iezer, din Munţii Pietrosul Rodnei, și tot minus 16 grade în Bacău. În Vaslui temperatura a coborât la minus 14 grade, iar în Focșani la minus 13 grade.

În acest weekend, toată țara este sub atenționare meteo de ger. ANM a anunțat vreme deosebit de rece și ger pe parcursul nopților și al dimineților. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -10 grade și se vor încadra, în general, între -18 și -8 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile intramontane, îndeosebi din estul Transilvaniei, sub -20 de grade. Maximele diurne vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -10 și 0 grade.

Meteorologul Oana Păduraru a declarat la Digi24 că este cea mai rece dimineață din această iarnă și că estimările meteo arată că, în noaptea de luni spre marți, este posibil ca temperaturile să scadă și mai mult, în condițiile unui cer senin. În condiții de ger, ninsorile vor fi pe arii restrânse și slabe cantitativ, a adăugat meteorologul. Informarea meteorologică este valabilă până miercuri la ora 10.00.

Potrivit meteorologului Oana Păduraru, de miercuri, temperaturile vor începe să crească și să ajungă chiar la valori mai ridicate decât cele normale perioadei.

Stirea anterioara

Avertizare de călătorie de la MAE pentru românii care vor să călătorească în Spania

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.