E.ON Distribuţie România începe anul 2017 cu un nou nume, Delgaz Grid, şi o nouă identitate vizuală

E.ON Distribuţie România începe anul 2017 cu un nou nume, Delgaz Grid, şi o nouă identitate vizuală

Schimbarea denumirii nu are efecte asupra activităţii şi organizării actuale a companiei;
Delgaz Grid va face parte în continuare din grupul E.ON;

E.ON Distribuţie România, primul distribuitor integrat de gaze naturale şi electricitate, funcţionează pe piaţă, de la 1 ianuarie 2017, sub o nouă denumire: Delgaz Grid, după parcurgerea unui amplu proces de rebranding care a presupus crearea şi promovarea unei noi identităţi vizuale.

Delgaz Grid porneşte la drum ca un jucător puternic pe piaţa energiei din România, păstrând valorile grupului E.ON, din care face în continuare parte, fără a exista efecte asupra activităţii sau organizării actuale a companiei.

Schimbarea denumirii a avut în vedere respectarea cerinţelor legislaţiei interne şi a celei comunitare care impune companiilor integrate din sectorul energiei să aplice o separare clară, inclusiv la nivel de identitate vizuală, între operaţiunile de furnizare şi cele de distribuţie, astfel încât să fie evitată orice confuzie între aceste activităţi din perspectiva consumatorului.

Delgaz Grid operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.600 km, respectiv o reţea de electricitate de peste 81.000 km care deservesc în total circa 3,1 milioane de clienţi şi acoperă judeţele din partea de Nord a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău).

Compania are ca prioritate principală în acest an îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciilor prestate, continuând investiţiile în modernizarea şi reabilitarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate, după ce în 2016 a derulat un program de investiţii de cca. 400 milioane de lei. Investiţiile totale realizate de E.ON în România de la venirea sa pe piaţă, în 2005, depăşesc 1,4 miliarde de euro.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.