Data până la care românii îşi mai pot cumpăra vechime pentru pensie

Data până la care românii îşi mai pot cumpăra vechime pentru pensie

Românii care au nevoie de vechime în muncă pentru pensie îşi mai pot cumpăra această vechime până în vara anului 2023, apoi legislația nu mai permite acest lucru. 

Astfel, cei care nu au vechimea necesară în acest moment mai pot cumpăra vechime doar până în luna august a anului viitor inclusiv, adică cei care nu au până la 15 ani vechime, cât prevede legea în prezent.

În acest moment legislația pentru ieșirea la pensie prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă.

Până la finalul acestui an, ar trebui ca legea pensiilor să fie gata şi se discută inclusiv despre neaplicarea Legii 127 care este gata de circa trei ani, dar care până acum nu a fost aplicată.

Acest lucru ar însemna că poate fi schimbată şi perioada minimă de cotizare de la 15 ani la 10 ani.

Aşadar, pensia minimă ar însemna să fie cam 40% din salariul minim brut, adică aproximativ 1.020 de lei în prezent şi ar creşte cu 1% pentru fiecare an de cotizare până la 15 ani, astfel încât să ajungă pentru 11 ani la 41% din salariul minim brut, pentru 12 ani la 42% din salariul minim brut.

În prezent, sunt discuţii pe acest subiect în coaliţia de guvernare.

„Principiul trebuie să fie ca cel cu pensia mai mică să ajungă pe cel care are pensia mai mare, dar la contribuţii similare. Procesul de recalculare este în derulare.

Principiul trebuie să fie rezolvarea inechităţilor din sistem. 2023 poate fi un an în care putem începe să rezolvăm inechităţile din sietem", a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, luni, la Antena 3.

Proiectul va mai avea și alte modificări care ar urma să fie făcute în Parlamentîin momentul în care propunerea va fi discutată în comisii și în plen. 

Conform noii legi, cumpărarea vechimii în muncă este permisă până la data de 1 septembrie 2023.

Stirea anterioara

Înscrierile pentru învățământul militar și profesia militară se apropie de final

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.