Crescătorii de porci din România solicită deblocarea comerţului către UE

Crescătorii de porci din România solicită deblocarea comerţului către UE

Crescătorii de porci din România solicită deblocarea comerţului cu porcii vii către Uniunea Europeană în condiţiile în care România este teritoriu liber de pestă porcină clasică de aproape 8 ani, iar Comisia Europeană trebuie să îşi "reconsidere poziţia faţă de porcul românesc", relevă un comunicat al celor două asociaţii transmis de Federaţia ProAgro.

În data de 26 ianuarie, la sediul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-a desfăşurat întâlnirea grupului de lucru pentru modificarea Deciziei UE nr. 764/2013, care ar putea aduce României "deschiderea drumului comercial al porcului românesc către celelalte state membre".

La întâlnire au participat, alături de experţii ANSVSA şi cele două asociaţii reprezentative, respectiv Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOPR) şi Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).

integral pe capital.ro

Stirea anterioara

Primarul Dumitru Chelariu vrea regionalizare chiar dacă comuna Pomârla va dispărea

Stirea Urmatoare

Autocar cu români implicat într-un accident cu un TIR, pe autostrada A4 Torino-Milano! Traficul a fost blocat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.