Ce se întâmplă cu amenzile primite în timpul stării de urgență: avocatul poporului avertizează

Ce se întâmplă cu amenzile primite în timpul stării de urgență: avocatul poporului avertizează

De la declararea stării de urgență pe teritoriul României, foarte mulți oameni au fost amendați pentru că nu respectă prevederile ordonanțelor guvernamentale. Avocatul poporului are câteva completări pe marginea acestui subiect.

Dacă trăiești cu impresia că autoritățile române abuzează de puterea dobândită odată cu declararea stării de urgență, merită să ai în vedere câteva informații. Acestea provin de la avocatul poporului și vizează atât plata amenzii pe care s-ar putea să o primești, cât și contestarea ei.

Românii amendați pentru că încalcă prevederile stării de urgență pot plăti doar jumătate din valoarea amenzii în termen de 15 zile de la momentul în care au avut interacțiunea neplăcută cu un agent de poliție. Este important de reținut că percepția că ar putea plăti jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege pentru acea contravenție este greșită. Trebuie să plătești 50% din amenda pe care o ai trecută pe procesul verbal de contravenție.

Avocatul Poporului, instituție condusă de Renate Weber, a postat marți pe site mai multe recomandări legate de contravențiile și sancțiunile aplicate în timpul stării de urgență în România. Cele mai importante puncte legate de plata amenzii pot fi analizate mai jos:

„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenţie, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator (care poate fi diferit în funcţie de fapta contravenţională săvârşită, cu titlu de exemplu: Poliţia Română, Jandarmeria Română, Poliţia locală, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate, direcţiile de sănătate publică şi conducătorii autorităţilor administraţiei publice locale), adică jumătate din amenda efectiv stabilită, şi nu jumătate din minimul amenzii prevăzut de lege.

Termenul de 15 zile în care se poate achita jumătate din amenda aplicată, în situaţia în care procesul-verbal de constatare a contravenţiei este înmânat pe loc persoanei amendate, curge chiar din acea zi.
Dacă procesul-verbal este comunicat la domiciliu (prin poştă), termenul de 15 zile începe să curgă din ziua primirii comunicării”.
În ceea ce privește contestarea amenzii, există acest drept, dar, din nou, trebuie să ai în vedere câteva detalii importante:

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute la art. 28 suspendă doar executarea plăţii amenzii, dar nu suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate (confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie; interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate; suspendarea temporară a activităţii; desfiinţarea unor lucrări; refacerea unor amenajări), precizează Avocatul Poporului.

În situaţia în care cel sancționat pierde procesul şi nu a achitat jumătate din cuantumul efectiv stabilit de agentul constatator, va achita ulterior întreaga amendă.

În caz de anulare sau de constatare a nulităţii procesului-verbal, instanţa judecătorească dispune să îi fie achitată celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor la momentul confiscării şi care se asigură din bugetul autorităţilor şi instituţiilor publice beneficiare.

Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. În ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi calea de atac împotriva hotărârii pronunţate se taxează cu 20 de lei.

Stirea anterioara

Nova ApaServ redeschide și schimbă programul casieriilor. Vezi detalii!

Stirea Urmatoare

Bucurie adusă de polițiști unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.