Ce probleme poate ridica noua taxă auto

Ce probleme poate ridica noua taxă auto

Guvernul a ales. „Poluatorul plăteşte" taxa auto mai mare, ceea ce va descuraja vânzarea de maşini vechi, spun reprezentanţii pieţei.

Timbrul de mediu, numele pe care îl va purta noua taxă auto, care o va înlocui pe cea de primă înmatriculare, îi va ustura cel mai tare pe românii cu venituri reduse, care au, de regulă, maşini mai vechi. Maşinile noi, nepoluante, vor beneficia de o taxă mai mică, în timp ce maşinile vechi, mai poluante, de o taxă mai mare, a spus ieri premierul Victor Ponta.

Guvernul a ales, aşadar, să respecte principiul european „poluatorul plăteşte”. Potrivit lui Victor Ponta, taxa se va calcula în funcţie de capacitatea cilindrică şi de emisiile de noxe, guvernul neprecizând încă o formulă de calcul.

Până una alta nu se schimbă nimic

Până când timbrul de mediu va intra în vigoare rămâne valabilă taxa de primă înmatriculare a guvernului Boc. Totodată, de la 1 ianuarie a reintrat în vigoare taxa de poluare sau de primă vânzare a vehicului, achitată pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007, la prima vânzare. Aceasta fusese suspendată în 2012.

Pro şi contra

Puţinele informaţii prezentate de Guvern au generat opinii divergente în rândul specialiştilor, aşa cum era de aşteptat. Lipsa unei noi taxe auto, dar mai ales incertitudinea cu privire la formula de calcul a acesteia, i-a nemulţumit pe unii reprezentanţi ai conducătorilor auto. „Nu înţeleg de ce s-a menţinut o taxă care a dat atâtea bătăi de cap posesorilor de vehicule. Pe de altă parte, nu înţeleg de ce reprezentanţii pieţei auto nu sunt chemaţi de Guvern pentru a colabora la o nouă formulă de taxă”, a spus, pentru EVZ, Augustin Hagiu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Rutiere.

De partea cealaltă, dealerii de maşini noi şi producătorii auto spun că o taxă mai mare pentru maşinile vechi ar putea încuraja creşterea economiei. „Noua taxă ar putea da un impuls pieţei auto şi este şi benefică economiei”, a declarat, pentru EVZ, un specialist în piaţa auto.

Creşte economia?

Majoritatea maşinilor second- hand puternic poluante erau vândute de români pe cont propriu, la negru. „Sunt puţine firme serioase de vânzare de maşini second-hand care creează şi locuri de muncă şi plătesc şi impozite la stat”, a completat specialistul. În opinia sa, Guvernul ar putea crea facilităţi pentru români la achiziţia prin credit sau prin leasing, ceea ce ar permite şi celor cu venituri mici să cumpere maşini mai noi, deci mai scumpe.

La rândul său, Constantin Stroe, reprezentant Dacia, a declarat, pentru EVZ, că era normal ca Guvernul să respecte principiul „poluatorul plăteşte”. Acesta a spus că guvernul Boc a oferit celor cu maşini mai vechi, cumpărate înainte de 2007, posibilitatea de a-şi vinde anul trecut autoturismele. „Din păcate, mai sunt însă şi nostalgici care nu au profitat de oportunitate”, a spus Stroe.

2012 a fost anul în care maşinile înmatriculate înainte de 2007 au putut fi vândute fără taxă

Cum ar putea arăta noul impozit

În opinia lui Augustin Hagiu, dacă noua taxă va urma modelul timbrelor de mediu din alte state, va fi un impozit care se va plăti anual şi care va creşte pe măsură ce maşina devine mai veche şi poluează mai mult. Însă, există câteva probleme pe care le-ar putea ridica aceasta. „Dacă se va calcula în funcţie de capacitatea cilindrică şi de gradul de poluare, atunci trebuie ca guvernanţii să aibă în vedere şi vehiculele comerciale, cu capacităţi cilindrice foarte mari.

Ideal ar fi ca accentul să se pună pe gradul de poluare al maşinilor”, a spus Hagiu. În plus, a remarcat acesta, ce se va întâmpla cu cei care au achitat deja taxa de primă înmatriculare şi pe cea de poluare, şi care vor trebui să plătească anual, din nou, timbrul de mediu. Sursa: evz.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pompierii au intervenit la stingerea a trei incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.