Cât de cald va fi în această vară, unde plouă şi cât ne mai chinuie seceta. Prognoza meteo pe 3 luni

Cât de cald va fi în această vară, unde plouă şi cât ne mai chinuie seceta. Prognoza meteo pe 3 luni

Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a estimat cum va fi vremea în următoarele trei luni: iulie, august şi septembrie. Următoarele trei luni vin cu vreme caldă, ploi puţine şi cu secetă prelungită.

Vremea în luna iulie 2015
Luna iulie nu se dezminte. Temperaturile medii lunare, în luna lui Cuptor, cea mai călduroasă, vor depăşi normele climatologice normale pentru această perioadă. Dacă media multianulă pentru luna iulie este de 20,2 grade Celsius, în sud, sud-est şi vest vom avea o medie lunară de 22-24 de grade Celsius. Mai mult, local în sud şi sud-est, va fi o medie chiar de 26 de grade Celsius. Şi în centru şi nord va fi depăşită media multianală. Dacă normalul perioadei dă o media lunară multianuală în centrul şi nordul ţării cuprinsă între 16 şi 18 grade Celsius, în iulie 2015 va fi cuprinsă între 20 şi 22 de grade Celsius. Precipitaţiile vor fi destul de puţine. Media multianuală este de 77 l/mp, dar în luna iulie vom avea medii cuprinse între 20 şi 60 l/mp, în funcţie de zone.

Vremea în luna august 2015
În august, vremea toridă se mai temperează. În nord şi în centru, temperaturile vor fi aproximativ în normalul perioadei, de 19 grade Celsius, însă, în restul ţării vor continuă să depăşească normele. În vest, sud-vest şi est, media lunară în august va fi de 22 de grade Celsius, iar în sud şi sud-est de 24 de grade Celsius. Media multianuală a precipitaţiilor este de 64 l/mp, însă în august, media precipitaţiilor între 20 şi 40 de l/mp în vest, sud şi est şi normală în centru în nord.

Vremea în luna septembrie 2015
Veşti bune pentru românii care îşi programează concediul în luna septembrie. Începutul de toamnă vine cu vreme caldă. Conform, ANM media multianulă de 14 grade Celsius va fi doar în nord. În restul ţării, media în septembrie va fi cuprinsă între 16 şi 18 grade Celsius. Luna septembrie nu este caracterizată, potrivit mediei multianuale, ca o lună ploioasă, media fiind de 55 l/mp şi cu toate acestea, precipitaţiile vor fi deficitare şi în această lună în sud, vest şi est.

Stirea anterioara

De ce nu se apucă şomerii de muncă

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.