Articolele sportive second-hand primesc o nouă viață la Trocathlon

Articolele sportive second-hand primesc o nouă viață la Trocathlon

Articolele sportive second-hand primesc o nouă viață la Trocathlon, singurul târg de acest tip din România. Târgul se desfășoară de 2 ori pe an, primăvara și toamna, iar in aceasta primavara va avea locîn perioada 2 – 25 martie 2018, simultan, în toate cele 22 de magazine Decathlon din țară.

La Trocathlon poți să vinzi articolele sportive pe care nu le mai folosești și să primești în schimb un voucher echivalent cu prețul de vânzare stabilit de tine, din care să îți cumperi alte produse noi. În plus, ai 0% comision de depozitare, beneficiezi de sfaturile unui specialist pentru evaluarea produsului și poți vinde echipamente indiferent de marca acestora și de magazinul din care au fost cumpărate.

Dacă vrei să cumperi, găsești produse în stare foarte bună, la preț accesibil, verificate de către un specialist. Pentru schiuri și biciclete primești o revizie gratuită, valabilă timp de 1 an, în condițiile din regulament. Iar dacă nu poți ajunge în magazin, dar ai văzut ceva ce îți place pe trocathlon.ro, poți cere livrarea produsului din orice oraș acasă la tine.

„Pentru ca sportul să fie accesibil tuturor, este important ca prețul produselor să nu fie un impediment. Cu Trocathlon venim în sprijinul clienților noștri: îi ajutăm să vândă articolele sportive pe care nu le mai folosesc sau să își cumpere echipamentul mult visat, la un preț rezonabil. Important este că toate produsele sunt în stare foarte bună și că, la final, toată lumea are de câștigat”, a declarat Ramona Șerbănoiu, Coordonator Trocathlon.

Din considerente de siguranță, produse precum corzi de escaladă, cască de protecție, tub de oxigen, arme de vânătoare și alte produse asemănătoare nu sunt acceptate la târg. De asemenea, produsele de îmbrăcăminte și încălțăminte, sunt acceptate numai în anumite magazine (Decathlon Craiova și Decathlon Berceni) și numai în condițiile regulamentului lor. Lista completă a articolelor interzise este disponibilă pe https://trocathlon.ro/articole-interzise.

Târgul Trocathlon funcționează tot timpul anului în 3 dintre magazinele Decathlon: Craiova, Sibiu și Berceni București.

Stirea anterioara

Lansarea Concursului naţional „Made for Europe”, ediţia a XII-a

Stirea Urmatoare

Festivitate de premiere a celor mai buni elevi contabili, organizată de Consiliul Județean Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.