AJPIS Botoșani: Ajutorul de încălzire pentru noiembrie 2026 – cererile se depun până la 20 noiembrie
Autoturism cu numere provizorii valabile doar în Germania, depistat la PTF Stânca
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a fost depistat conducând un autoturism care nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.
În data de 06 noiembrie 2026, în jurul orei 23:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca/I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un cetățean român, în vârstă de 62 de ani, care conducea un autoturism cu număr de înmatriculare specific Germaniei.
La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control pentru vehicul, colegii noştri au constatat că acesta are atribuite numere de înmatriculare provizorii, cu valabilitate limitată şi valabile doar pe teritoriul Germaniei.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România cu vehiculul în cauză.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.