Administraţiile locale vor putea finanţa activităţi sportive în limita unui plafon de 5% din buget

Administraţiile locale vor putea finanţa activităţi sportive în limita unui plafon de 5% din buget

Guvernul a aprobat pe 18 mai, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificarea Legii educaţiei fizice şi sportului, astfel încât autorităţile locale vor putea finanţa activităţi sportive în baza unor contracte încheiate cu sportivii în limita unui plafon de maxim 5% din bugetul unităţii administrativ-teritoriale, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca.

„Din momentul când am venit ministru al Tineretului şi Sportului a devenit prioritate pentru mine Legea sportului şi să reuşim să deblocăm finanţarea către structurile sportive. Dacă privim în contextul general, vedem că sunt structuri sportive sau cluburi sportive, ori de stat, ori private, care sunt în pragul falimentului. Şi de aceea am solicitat să venim cu o modificare, cu o ordonanţă de urgenţă. În primul rând, ordonanţa de urgenţă va reglementa finanţarea activităţilor sportive de către administraţia publică locală. Sportivii îşi vor putea desfăşura activitatea în baza unui contract de activitate sportivă. Veniturile realizate din contractul de activitate sportivă se încadrează în categoria veniturilor din activităţi independente, prevăzute de Codul fiscal“, a afirmat Marius Dunca, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei de Guvern.

Ministrul a explicat că, practic, actul normativ creează cadrul legal necesar administraţiilor publice locale pentru acordarea sumelor de la buget necesare finanţării „programelor sportive ale cluburilor de drept public-privat, finanţarea cluburilor sportive de drept privat”.

„Toate aceste cluburi trebuie să fie înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale”, a precizat Dunca.

El a adăugat că, prin ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern, autorităţile locale vor putea asigura „finanţarea programelor sportive organizate în raza unităţilor administrativ-teritoriale de către asociaţiile judeţene, Bucureşti, pe ramuri de sport afiliate, federaţiilor sportive naţionale corespondente, (…) finanţarea programelor sportive derulate de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pentru înaltă performanţă sportivă şi premierea, în condiţiilor legii, a performanţelor deosebite realizate la competiţiile sportive”.

„Încă un element extrem de important ar fi că stabilim un plafon maxim de 5% din bugetul aprobat pentru autoritatea publică locală. Deci, putem finanţa până în 5%. Ştiţi foarte bine (…) cazurile de la Iaşi, de la Ploieşti, unde autorităţile locale nu mai finanţează structurile sportive, există o reticenţă. (…) Noi ne dorim încurajarea sportului, cu siguranţă impactul va fi unul pozitiv, pentru că poate o primărie îşi doreşte să investească doar 1%, sau altă primărie să finanţeze cu 2%, primăriile de municipii şi oraşe au bugete mult mai mari faţă de comune”, a susţinut Dunca.

El a menţionat că plafonul de 5% a fost stabilit pentru a nu exista „suspiciune de oportunitate”. “De ce nu am investit în drumuri, de ce nu am investit în spitale şi am investit în sport mai mult? Şi atunci acest prag de 5%, în urma analizei, şi m-am uitat la bugetele unor comunităţi, este suficient”, a subliniat Dunca, el menţionând că măsura va permite şi plata arbitrilor şi a antrenorilor.

Ministrul a subliniat că, după adoptarea OUG privind finanţarea de către administraţiile locale a activităţii sportive, se doresc concretizate la nivelul MTS şi alte măsuri legislative, respectiv „Legea sponsorizării activităţilor sportive, Legea sportului, cu prioritizarea federaţiilor, federaţiile olimpice, federaţiile neolimpice, federaţiile care au potenţial uriaş să devină sport de masă”. “Trebuie să încurajăm şi competiţiile sportive. Sunt câteva lucruri pe care le vom face în următoarea perioadă”, a completat ministrul. Sursa: administratie.ro

Stirea anterioara

Întreprinderile sociale pot obține atestatul de la AJOFM Botoșani care le va oferi posibilitatea de a accesa fonduri europene

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.