Amendă pentru șoferii care trec pe galben. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă
Codul Rutier 2025 stabilește că doar pe verde conducătorii auto au dreptul să pătrundă în intersecție, iar pe roșu sunt obligați să oprească înainte de marcajul rutier. Între aceste două semnale există și lumina galbenă, care oferă timp șoferilor să încetinească și să oprească. Mulți însă accelerează la galben, riscând amendă usturătoare dacă trec intenționat intersecția, deși ar fi putut opri în siguranță.
Semafoarele de circulație auto au trei culori principale: verde, galben și roșu. Lumina verde permite pătrunderea în intersecție, iar roșu obligă oprirea. Galbenul se aprinde după verde și, de regulă, durează între 3 și 5 secunde, timp în care șoferii trebuie să încetinească pentru a nu trece pe roșu. Rolul galbenului este de a preveni accidentele și de a da timp participanților la trafic să se oprească.
Semafoarele stabilesc ordinea de trecere a autovehiculelor și pietonilor
Prioritatea este următoarea: semnalele polițistului, semnalele mașinilor de intervenție, semnalele semaforului, semnalele la trecerea căii ferate, indicatoarele rutiere, marcajele rutiere și regulile generale de circulație, cum este prioritatea de dreapta. Uneori există și semafoare secundare intermitente. Semaforul verde intermitent la dreapta permite virajul pe roșu, doar după acordarea priorității tuturor participanților la trafic care au drept de trecere.
„Când semnalul galben apare după semnalul verde, conducătorul vehiculului care se apropie de intersecție nu trebuie să treacă de locurile prevăzute în Art. 52 alin. (2), cu excepția situației în care, la apariția semnalului, se află atât de aproape de acele locuri, încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiții de siguranță”, arată Art. 53 alin. (1) din regulamentul de aplicare al OUG 195/2002.
Codul Rutier obligă șoferii să oprească la apariția semnalului galben, cu excepția situațiilor în care mașina este prea aproape de intersecție sau se află într-o poziție în care frânarea în condiții de siguranță nu mai este posibilă.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni nerespectarea semnificației culorii galbene a semaforului”, arată Art. 99(15) din Codul Rutier.
Trecerea intenționată pe galben, atunci când se putea opri, constituie contravenție și se sancționează conform Art. 99(15) din Codul Rutier, cu 2 sau 3 puncte de amendă, adică între 405 și 607,5 lei.
Șoferii care nu mai au timp să frâneze pot trece pe galben fără sancțiuni, însă decizia rămâne la aprecierea polițistului, care stabilește dacă vehiculul putea opri în siguranță. În schimb, cei care accelerează intenționat la galben riscă amendă usturătoare și puncte de penalizare, pentru a preveni accidentele în intersecții.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.