IMAGINI CUTREMURĂTOARE cu OANA ZĂVORANU intubată, în stare de inconştienţă

IMAGINI CUTREMURĂTOARE cu OANA ZĂVORANU intubată, în stare de inconştienţă

Oana Zăvoranu a fost internată de urgență la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce ar fi luat un pumn de pastile.

Conform primelor informații, două ambulanțe au fost chemate, luni seara,  acasă la Oana Zăvoranu, după ce vedeta a fost găsită inconștientă. Medicii au intubat-o și au transportat-o la Spitalul Floreasca din Capitală. Se pare că vedeta nu se simțea bine de câteva zile și ar fi luat mai multe somnifere.

Medicul care se ocupă de Oana le-a comunicat jurnaliştilor că, la dorinţa familiei, nu poate oferi amănunte despre starea de sănătate a vedetei. La spital a ajuns în scurt timp şi iubitul Oanei, Răzvan.

Emisiunea Un show păcătos de la Antena 1 a difuzat, în exclusivitate, imagini de la momentul în care Oana era urcată în Ambulanţa SMURD. În imagini se poate vedea cum Zăvo era în stare de inconştienţă şi a fost scoasă din casă intubată.

Oana Zăvoranu, în vârstă de 39 de ani, este una dintre cele mai controversate vedete din România. În 2011 a divorțat de cântărețul Pepe, provocând un adevărat iureș mediatic. De atunci, Zăvo nu își mai găsește liniștea și echilibrul nici pe plan personal, nici profesional. Sursa: libertatea.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.