Ilie Năstase, gest șocant pe aeroport. A tras-o de păr pe Brigitte, în văzul tuturor

Ilie Năstase, gest șocant pe aeroport. A tras-o de păr pe Brigitte, în văzul tuturor

Ilie Năstase și Brigitte au plecat împreună cu avionul în Franța. Înainte să se îmbarce, cei doi soți au avut un conflict în văzul tuturor celorlalți pasageri.

Fostul tenismen a fost atât de deranjat de neînțelegerile cu soția sa încât, la un moment dat, nici nu a mai ținut cont de locul în care se afla și a tras-o pe aceasta de păr.

Un pasager a fost martor la întreaga scenă și a realizat o filmare pe care a făcut-o publică.

Martorul a povestit felul în care s-au comportat cei doi soți la îmbarcare și în timpul călătoriei cu avionul. Se pare că totul a pornit de la niște reproșuri făcute de Năstase lui Brigitte pe motiv că a uitat acasă niște invitații. Conform acestuia, zborul a fost liniștit, mai puțin spre final când au avut un schimb de replici dure și Brigitte a început să plângă și să folosească un limbaj vulgar la adresa soțului, potrivit Click.

Aproape de aterizare, Ilie i-a spus lui Brigitte să nu mai plângă fiindcă erau așteptați afară și nu putea fi văzută astfel, a mai povestit martorul.

Stirea anterioara

ZILELE EDU ediţia a IX-a, la Casa Corpului Didactic Botoşani. Vezi programul!

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.