Concerte peste concerte, videoclipuri după videoclipuri, un soț alături de care împarte și scena, și viața, și doi copii energici. Dacă viața profesională a elenei Gheorghe nu reprezintă un secret pentru nimeni, cea personală este mult mai discretă. De aceea am provocat-o pe artistă la un exercițiu de sinceritate.

De tine cine are grijă, atunci când simți că nu mai poți?
Grija aceasta este ca un bumerang. Se întoarce, bineînțeles… din partea soțului meu, în primul rând… Spre fericirea celor din jurul meu, nu sunt genul de persoană care se plânge. Și când nu mai pot, mai pot suficient cât să-i obosesc pe ceilalți. (râde)

Sora mea abia așteaptă să povestească atunci când este întrebată și să mă „pârască, spunând că eu sunt cea care își face griji atunci când vine vorba despre cei din jur. Ăsta este adevărul, pun mult suflet în orice problemă a celor dragi, mai ales dacă este una medicală. Pentru mine, sănătatea este cel mai important lucru.

„Din exterior pare ușor”
Elena, ai doi copii și, din exterior, parecă nu îți este deloc greu să te ocupi decreșterea și educația lor. Cum vă împărțiți sarcinile tu și Cornel?

Din exterior pare ușor, mai ales când nu știi câtă energie, câte curiozități și ce năzdrăvănii se pot ascunde în doi copii. La noi în casă nu este o regulă cu sarcinile, gătim împreună cu cei mici, le facem baie, ne jucăm, dar se întâmplă ca, la un moment dat, unul dintre noi săclacheze – copiii, în schimb, niciodată (râde) – pentru că oboseala își spune cuvântul.

Atunci, celălalt intră de serviciu în schimbul doi și rămâne să continue activitățile. Apoi, schimbăm rolurile și tot așa, la foc continuu. Încercăm să fim odihniți și veseli când suntem cu ei, ca să le putem reda aceeași stare. Copiii sunt suficient de inteligenți încât să-și dea seama imediat dacă ești obosit și își pierd răbdarea, devin mofturoși, nu le mai poți intra în grații. Așa că, oricât de epuizați am fi, prezența lor ne dă o stare de liniște și împlinire…

„Sunt, însă, conștientă că aceste probleme există în toate familiile”
Spune-ne sincer, aveți și divergențe în ceea ce îi privește pe copii? Idei,concepții diferite?

Cât se poate de sincer, răspunsul este da! Avem discuții rar, dar mai tot timpul încep de la pitici… Cornel mai cedează câteodată, pentru a calma spiritele încinse de la etajul 11, și pentru câteva minute de liniște, cât să ne tragem suflarea, îi lasă să se joace pe telefon. Eu încerc pe cât posibil să îi țin departe deastfel de „preocupări, și de aici apar mici discuții. Sunt, însă, conștientă că aceste probleme există în toate familiile, deci este generația născută cu gadgetul în mână.

Dar copiii? Cum se înțeleg între ei? Că acum deja sunt mărișori…
Se iubesc foarte mult, dar când apar vecinii în peisaj, cei doi nepoți, Lucas și Ania, imediat se fac împărțelile, ca la arabi: băieții cu băieții și fetele cu fetele. E și normal, de altfel. Între Nicolas și Lucas e aceeași diferență mică de vârstă (de un an și trei luni) ca între Ania și Amelie, și atunci e normal să aibă mai multe lucruri, jucării și jocuri în comun… Cei doi frățiori își iubesc surioarele, se comportă ca niște frați mai mari, extrem de protectori și iubăreți.

Există gelozie între ei?
Foarte puțin la început, când a apărut în peisaj Amelie, dar deja au trecut doi ani, Nicolas a crescut și este extrem de înțelegător. De multe ori e atât de atent să nu o supere și să lase de la el, încât ne uimește cu bunătatea lui de frățior.

„Tot ce am realizat din punct de vedere profesional a fost doar cu muncă și trudă”
Mie mi se pare că îți crești copiii înspirit modest. Ce ne poți spune despre educația lor școlară, despre cadourile pe care le primesc, despre felul în care îi recompensezi?

Am crescut într-o familie modestă, care ne-a oferit atât cât a avut, și totul împărțit la trei. Mai apoi, tot ce am realizat din punct de vedere profesional a fost doar cu muncă și trudă, prin propriile forțe. Am făcut compromisuri de mic copil, atunci când alegeam să merg la lecții de canto, festivaluri, renunțând astfel la joacă și la alte lucruri de care se bucurau copiii.

Acum dăruiesc mai departe ce am primit. Aceeași educație o ofer și eu copiilor mei. Îi las să obțină recompense dacă au un comportament adecvat. În cazul lui Nicolas, acest lucru este valabil și pentru notele și activitățile școlare. Doar așa pot vedea de mici că lucrurile nu se obțin în viață dacă-i cer lu mami sau tati, ci muncind și făcând eforturi mari.

Dau semne că ar avea înclinații artistice?
Sunt niște artiști în joacă deocamdată. Mai ales Amelie, care cântă prin casă non-stop, ba, mai mult, inventează versuri și melodii. (râde) Nicolas face pian și îi place foarte mult, de multe ori îl surprind studiind singur, ceea ce mă bucură enorm. Asta înseamnă că la mijloc e și pasiune.

„De luni până vineri, nu există telefon”
În ce relație sunt copiii tăi cu telefonul mobil și cu ceea ce înseamnă social media?
Exact cum vă spuneam, ei fac parte din generația aceea pe care foarte greu o vom scoate din relația cu telefonul. La noi, regulile sunt clare, de luni până vineri nu există telefon. Play Station-ul este deja pus la cutie, sus, pe dulap, de vreo două luni, de la ultima pedeapsă, și va sta acolo mult și bine. Doar în weekend, după ce își epuizează toată energia la joacă, mai primește telefonul, dar stăm foarte aproape și reușim să urmărim care sunt jocurile pe care le parcurge… Nicolas nu are Facebook, Instagram. Urmărește muzica celor de la 5GANG pe YouTube și cam atât… Eu zic că e suficient, nu? Sursa: viva.ro