Ziua porților deschise și avansări în grad de „Ziua Poliției Române” la Botoșani - FOTO

Ziua porților deschise și avansări în grad de „Ziua Poliției Române” la Botoșani - FOTO

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani şi-a deschis porţile vineri, 23 martie 2018, cu prilejul Zilei Poliţiei Române.

Pentru această zi festivă, au fost pregătite laboratorul mobil, folosit de criminalişti pentru realizarea cercetării locului comiterii de infracţiuni, precum şi autospecialele aflate în dotarea poliţiştilor rutieri.

Copiii s-au întâlnit şi cu luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale, „pregătiţi de luptă”. „Mascaţii” le-au prezentat componentele echipamentului, armamentul din dotare şi muniţia aferentă, fiind asaltaţi, bineînţeles, de băieţii care au dorit să se pună pentru puţin timp în pielea unui luptător.

Cei mici au fost atraşi şi de căţeluşa Mara, prima căţeluşă ciobănesc german din istoria inspectoratului pentru prelucrare urme miros.

De asemenea, în sala de şedinţe a inspectoratului, a avut loc avansarea la termen a agenţilor şi ofiţerilor de poliţie, precum şi premierea poliţiştilor care au participat la competiţiile sportive organizate de Clubul Sportiv Dinamo cu această ocazie.

Totodată, au fost acordate diplome de merit poliţiştilor, în semn de apreciere deosebită pentru devotamentul pus în slujba cetăţenilor şi pentru contribuţia personală în dezvoltarea capacităţii operaţionale şi a prestigiului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani.

LA MULŢI ANI TUTUROR POLIŢIŞTILOR!

Vezi lista cu polițiștii avansați, Click AICI!

Stirea anterioara

Toți copiii cu CES din învățământul special din Botoșani beneficiază de asistență socială completă

Stirea Urmatoare

Conducători auto depistați în timp ce efectuau transport neautorizat de persoane. Vezi ce sancțiuni au primit!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.