Viața unui bărbat din Botoșani salvată de o tânără care a decedat la Iași

Viața unui bărbat din Botoșani salvată de o tânără care a decedat la Iași

O tânără de 24 de ani, care a murit la Iași, a salvat viețile mai multor persoane din România, dar și Slovenia și Germania. După cum a afirmat coordonatorul Centrului Regional de Transplant, medicul Raluca Neagu, ineditul situaţiei constă în faptul că tânăra avea o grupă de sânge foarte rară, respectiv 0 negativ. În acest caz, au fost găsiţi pacienţi compatibili şi în afara graniţelor ţării, scrie Ziarul de Iași.

„Inima a fost prelevată de o echipă din Slovenia, iar plămânii de o echipă de medici din Germania. Rinichii şi corneea vor fi transplantaţi la Iaşi, iar ficatul la Bucureşti deoarece a fost vorba de o urgenţă medicală. De asemenea au mai fost prelevate şi tendoanele care au mers la singura bancă de ţesuturi din ţară, respective la Spitalul Colentina”, a precizat Raluca Neagu, coordonator CRT Iaşi.

Tânăra de 25 de ani se afla de mai mult timp în moarte cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie Nicolae Oblu, ca urmare a unor malformaţii la creier. Cei doi rinichi prelevaţi au fost transplantaţi la doi pacienţi, unul de 27 ani din Suceava şi altul de 37 de ani din Dorohoi.

„Cei doi pacienţi erau dializaţi din 2017. Ambele intervenţii au decurs fără incidente, iar pacienţii au fost transferaţi în secţia de transplant renal. Mulţumim familiei donatoare care prin gestul său a redat şansă la o viaţă normal tot unor tineri. Felicitări echipei de transplant pentru mobilizare şi pentru efectuarea intervenţiilor într-un timp foarte scurt”, a declarat medicul Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Parhon.

Transplantul de cornee urmează să fie realizat de echipa medicală de la Spitalul Sfântul Spiridon cel mai probabil în acest weekend. Sursa: Ziarul de Iași

Stirea anterioara

Guvernul a stabilit plata despăgubirilor pentru cei afectați de inundații

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.