Tânăra care și-a abandonat bebelușul la Mănăstirea Gorovei a fost găsită de polițiști

Tânăra care și-a abandonat bebelușul la Mănăstirea Gorovei a fost găsită de polițiști

Tânăra din Botoșani, care și-a abandonat bebelușul la mănăstire, a fost găsită de polițiști. Este vorba despre o fată de 25 de ani, din comuna Broscăuți, care ar fi recurs la acest gest într-un moment de rătăcire. Ea provine dintr-o familie bună, fără probleme.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, deocamdată cercetările sunt cu privire la faptă, însă ar putea fi extinse și asupra tinerei, care ar urma să fie anchetată pentru abandon de familie.

Vă reamuntim faptul că o fetiță de doar două săptămâni a fost abandonată în fața Mănăstirii Gorovei, de lângă Dorohoi. Aceasta a fost lăsată de propria mamă pe pritvorul bisericii de la mănăstire. Fetița de doar două săptămâni a fost găsită de către unul dintre preoți, care la rândul său l-a anunțat pe starețul mănăstirii. Imediat după, preotul a sunat la 112. Ajunsă în grija medicilor, micuța a fost internată la Spitalul Municipal Dorohoi.

Stirea anterioara

Școala „M. Kogălniceanu” Dorohoi s-a calificat la etapa zonală la fotbal băieți, clasele primare

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.