Sărbători de foc la Botoşani

Sărbători de foc la Botoşani

În perioada 23 – 26 decembrie 2011, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat şi a intervenit în 46 situaţii de urgenţă (incendii, accidente rutiere, cazuri medicale, alte intervenţii). Cele mai multe evenimente s-au înregistrat în prima zi de Crăciun.

9 incendii provocate din neglijenţă

Locuinţele, furajele sau autoturismele a nouă botoşăneni din Ştiubieni, Teioasa (oraşul Darabani), Slobozia (comuna Cordăreni), Truşeşti, Flondora (comuna Manoleasa), Cordun (oraşul Flămânzi), Străteni (comuna Lozna), Scutari (comuna Mileanca) şi Brehueşti (comuna Vlădeni) au luat foc în zilele de 23, 24, 25 şi 26 decembrie ca urmare a utilizării instalaţiilor electrice sau a sistemelor de încălzire cu defecţiuni sau improvizaţii, coşurilor de fum deteriorate sau necurăţate de funingine, dar şi a jocului copiilor cu focul. Pentru stingerea celor nouă incendii şi înlăturarea efectelor au intervenit 70 de pompieri şi 9 membri ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă. Pagubele materiale au fost estimate la peste 80.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 500.000 lei.

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în urma incendiului produs la locuinţa Elenei U., din satul Străteni, comuna Lozna. I.S.U. Botoşani a fost sesizat despre producerea evenimentului duminică, 25 decembrie 2011, în jurul orei 19.30. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul casei, dar şi în interiorul clădirii. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au acţionat 12 pompieri şi 2 membri ai serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din comuna, mai bine de patru ore. Flăcările au distrus acoperişul casei, opt uşi din lemn, cinci ferestre, aparatura electrocasnică şi mobilierul din bucătărie şi un dormitor, pagubele fiind estimate la cca. 30.000 lei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că incendiul a fost generat cel mai probabil de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.  S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 100.000 lei.

Salvată de pompieri din propria casă

Intervenţie contra - cronometru a pompierilor botoşăneni pentru salvarea unei femei căreia i s-a făcut rău şi nu răspundea la uşă.

În prima zi de Crăciun, puţin înainte de ora 18.00, unul dintre vecinii Mariei R. a solicitat ajutorul angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani pentru a intra în locuinţa acesteia, fiind îngrijorat că femeia nu răspunde la uşă. La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani şi unul aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Botoşani. Pompierii au intrat în casa femeii, după ce au deblocat uşa de la intrarea în apartament. Proprietara, în vârstă de 58 ani, a fost găsită în pat, în stare de inconştienţă. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Intervenţii SMURD

Echipajele SMURD din cadrul I.S.U. Botoşani au intervenit, în perioada 23 – 26 decembrie 2011, la 32 cazuri care necesitau acordarea primului ajutor medical calificat, fie că a fost vorba de bolnavi cu diferite afecţiuni medicale, victime ale unor accidente casnice sau persoane care au consumat în exces băuturi alcoolice.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.