Reprezentanţii persoanelor vârstnice în dialog cu prefectul într-o ultimă întâlnire din 2013

Reprezentanţii persoanelor vârstnice în dialog cu prefectul într-o ultimă întâlnire din 2013

Consiliul consultativ pentru problemele persoanelor vârstnice s-a întrunit marţi dimineaţă pentru ultima oară în anul 2013. Reprezentanţi ai sindicatelor pensionarilor, ai cadrelor militare sau din Ministerul de Interne, ai veteranilor, medicilor, silvicultorilor pensionari dar şi din alte structuri de activitate, au ţinut să facă o apreciere generală privind colaborarea din acest an cu prefectul judeţului.

Pentru anul viitor, botoşănenii vârstei a III – a au solicitat întâlniri mai dese cu directorii instituţiilor a căror activitate are strânse legături cu problemele din viaţa de zi cu zi, inclusiv cu reprezentanţi ai ANAF, pentru a discuta posibilitatea direcţionării a 2% din impozit către propriile structuri reprezentative.

„Consideraţi programată o astfel de întâlnire în data de 14 ianuarie a anului viitor. Vom face invitaţii către membrii regionali din conducerea ANAF şi veţi putea discuta direct cu dumnealor.”, a răspuns prefectul Costică Macaleţi.

La dorinţa exprimată anterior de membrii consiliului, la întâlnire a fost prezent şi primarul municipiul Botoşani, acesta preluând problemele şi solicitările ridicate de participanţi. Criza locurilor de veci, aspectul cimitirelor botoşănene, suplimentarea numărului de persoane la Revelionul Pensionarilor şi expertizele costisitoare şi inutile făcute de anumite asociaţii de proprietari sunt câteva dintre aspectele prezentate. În cadrul dialogului, Ovidiu Portariuc a explicat că problema locurilor de veci va fi soluţionată pentru următorii 20 de ani prin intermediul celor 4 hectare din extinderea cimitirului Eternitatea, că societatea Urbani Serv a prins în buget fonduri de reabilitare a celor două cimitire – alei, iluminat, pază, împrejmuire şi plantare de copaci, dar şi că intenţionează o ieftinire a gigacaloriei cu până la 8 procente în această iarnă, urmând o alta de cca. 10% în iarna viitoare. Totodată, edilul şef a anunţat că va discuta cu reprezentanţii Consiliului Judeţean despre posibile variante de suplimentare a locurilor pensionarilor la Revelionul special dedicat acestei categorii de botoşăneni.

[gallery link="file" orderby="title"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.