Puhoi de colindători  la Palatul Administrativ - FOTO

Puhoi de colindători la Palatul Administrativ - FOTO

Peste 400 de colindători şi urători au trecut pragul Palatului Administrativ în aceste zile, pentru a-şi prezenta priceperile în datinile de iarnă. Copii de clasa a II-a, gimnaziu sau liceu, artişti profesionişti şi amatori, pensionari, fete şi flăcăi din judeţ, dar şi din afara judeţului, au făcut deliciul prefectului şi preşedintelui Consiliului Judeţean, vicepreşedinţilor şi tuturor salariaţilor din cele două instituţii care funcţionează în Palatul Administrativ. 

Au fost admirate în mod deosebit costumele populare ale musafirilor, sucevenii din Fântânele, judeţul Suceava, remarcându-se în mod special prin căciulile căiuţilor, însă nici botoşănenii nu s-au lăsat mai prejos. Grupurile din Răchiţi, Ştiubieni, Tudora şi Vorona, conduse, unele, chiar de către primarii comunelor, au etalat măşti şi costumaţii de-a dreptul spectaculoase.

„În special „urşii” de la Răchiţi şi fetele mascate de la Tudora par desprinse din adevărate filme horror. Măiestria meşterilor a produs măşti realmente înfiorătoare, ca să se asigure că alungă spiritele rele din Botoşani în acest sfârşit şi început de an.”, au fost câteva dintre impresiile prefectului Costică Macaleţi.

[gallery link="file" orderby="title"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.