Poliţia de Frontieră a luat măsuri pentru fluidizarea traficului de călători în sezonul estival

Poliţia de Frontieră a luat măsuri pentru fluidizarea traficului de călători în sezonul estival

Având în vedere că este sfârșit de sezon estival, în această perioadă se înregistrează o creştere a valorilor de trafic prin punctele de trecere a frontierei, sens în care Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iași a dispus toate măsurile care sunt în competenţa instituţiei pentru asigurarea unui control operativ şi fluent.
 
Încă de la începutul sezonului estival, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iași a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-şi adapteze misiunile, resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ prin punctele de trecere a frontierei.

A fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct, astfel încât, la nivelul întregului inspectorat peste 700 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

De asemenea, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.
În acelaşi timp, se continuă măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere ale frontierei şi în zona de competenţă.
 
Statistică
În perioada 01 iunie - 21 august 2021, au trecut frontiera de est, prin zona de responsabilitate a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași aproximativ 1,7 milioane persoane, din care aproximativ un milion cetăţeni UE şi 650.000 cetăţeni non UE şi peste 510.000 mijloace de transport. În ceea ce priveşte punctele de frontieră, în perioada mai sus menționată în acest an, la frontiera cu R. Moldova cel mai tranzitat punct de frontieră a fost Albiţa (700.000 de persoane), urmat de PTF Galați Rutier.

Şi pentru perioada următoare, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iași a dispus toate măsurile necesare astfel încât traficul de persoane si autovehicule prin punctele de frontieră să se desfăşoare în mod operativ. Sunt menţinute măsurile organizatorice de suplimentare a personalului repartizat la controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. De asemenea, vor fi suplimentate arterele de control, pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, în limita configuraţiei punctelor de trecere a frontierei.
 
Recomandări:
- Pentru evitarea aglomerărilor, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iași recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la frontieră, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
- Pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control.
- Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpul de aşteptare este actualizat, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute. În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpului de aşteptare şi că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

Stirea anterioara

Zodiile pășesc într-o lume a armoniei și iubirii odată cu echinocțiul de toamnă. Horoscopul lunii septembrie!

Stirea Urmatoare

Autocar cu români implicat într-un accident cu un TIR, pe autostrada A4 Torino-Milano! Traficul a fost blocat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.