Misiune de suflet a pompierilor dorohoieni, la Dersca - FOTO

Misiune de suflet a pompierilor dorohoieni, la Dersca - FOTO

Sărbătorile nu sunt un prilej de bucurie pentru toată lumea. Sunt oameni loviți de soartă care privesc viitorul cu ochii în lacrimi și doar un sprijin, uneori neașteptat, le poate reda speranța în suflet. O familie formată din nouă persoane, dintre care cinci copilași, din localitatea Dersca, a trecut prin clipe grele, săptămâna trecută, atunci când casa le-a fost cuprinsă de flăcări și, într-o clipă, s-au trezit sub cerul liber, fără posibilitatea de a-și construi singuri un nou cămin.

Încă de atunci, salvatorii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, care  au intervenit pentru stingerea incendiului, s-au gândit mereu la ei și și-au propus să le întindă o mână de ajutor, așa cum au mai făcut și cu alte familii nevoiașe din comunitatea în care trăiesc. 

În acestă dimineață, pompierii dorohoieni s-au întors la Dersca și i-au găsit pe toți, bunicii, mama, tatăl și cei cinci copii, Andreea Isaura (11 ani), Paula (8 ani), Ionuț (6 ani), Sofia (4 ani) și Ștefan (10 luni),  în curtea lor, printre dărâmături.

Le-au umplut sufletele de bucurie, odată cu darurile oferite: un televizor,  încălțăminte, îmbrăcăminte, dulciuri, jucării, haine și fructe.

Și, cum cea mai mare dorință a celor nouă suflete este o nouă casă, salvatorii dorohoieni au dorit să pună piatra de temelie, oferindu-le bolțari pentru a construi două camere.

Darurile cumpărate din bonurile de masă primite de salvatorii dorohoieni după ce au donat sânge, dar și din sume donate de alți colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, au fost primite cu emoție și lacrimi de mulțumire.

Dăruind câte puţin, fiecare a adus speranța în inimile celor nouă persoane greu încercate.

Stirea anterioara

Alertă la granița cu România. Unde se află noua tulpină a coronavirusului? Primul caz de infectare

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.