„Medical Missions” revine la Botoşani la sfârşitul lui septembrie

„Medical Missions” revine la Botoşani la sfârşitul lui septembrie

Medicii americani din Kansas City au anunţat că vor fi la Botoşani în perioada 26 septembrie – 5 octombrie. Şefa delegaţiei „Medical Missions”, în persoana americancei Elizabeth Alex, a fost în această dimineaţă în vizită la prefectul Costică Macaleţi pentru a pune la punct o serie de detalii privind vizita din toamnă.

„Vom veni atât la spitalul de copii cât şi la cel de adulţi. Nu ştim deocamdată foarte exact numărul şi specialităţile membrilor delegaţiei pentru că în această perioadă facem recrutările.”, a explicat fostul jurnalist de la NBC Action News, adăugând că botoşănenii vor putea afla mai multe informaţii de pe site-ul fundaţiei americane al cărui membru în Consiliu de Administraţie este Elizabeth Alex - http://mmfworld.org/.

„Medical Missions” va ajunge în acest an pentru a 14-a oară la Botoşani, acordând consultaţii, tratamente şi intervenţii chirurgicale gratuite tuturor botoşănenilor ce se arată interesaţi de acest ajutor.

„Vă aşteptăm cu mare interes, ca în fiecare an, şi vă apreciem pentru zâmbetele pe care le aduceţi pe feţele botoşănenilor. Sunteţi un exemplu de dăruire, frumuseţe şi energie, inclusiv pentru mine, doamnă Elizabeth, şi asta de 13 ani, de când vă cunosc.”, a fost răspunsul prefectului Costică Macaleţi.

 

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.