Lecție importantă învățată de elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani - Cel mai frumos cadou pentru cei dragi este siguranța!

Lecție importantă învățată de elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani - Cel mai frumos cadou pentru cei dragi este siguranța!

Aceasta este lecția învățată astăzi, de elevii de la Liceul de Arta „Ștefan Luchian” din municipiul Botoșani care, împreună cu doamna profesoara Alina Popovici și părinții, au participat la o nouă acțiune de informare și educare preventiva din cadrul Campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău!"

Activitatea s-a desfășurat la Uvertura Mall, cu sprijinul Asociaţiei Culturale „Arlechin".

În timp ce adulții au învățat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, cei mici au participat la o activitate interactivă cu rol educativ în domeniul situaților de urgență, condusă de mascota inspectoratului, Sam Pompierul. Echipați cu costume de intervenție, micii pompieri au plecat în misiune cu "autospecialele de intervenție", au trecut printr-un tunel, au salvat ursuleţul sau cățelul de pe tobogan, au alergat printre jaloane şi au stins un incendiu imaginar. Au fost răsplătiți cu dulciuri și multe aplauze.

Curajul, responsabilitatea şi mândria de a fi salvator s-a citit în ochii fiecărui copil care a participat la acțiune, mulți dintre ei mărturisind că vor să devină pompieri.

La rândul lor, salvatorii au fost răsplătiți cu zâmbete, îmbrățișări și colinde.

La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de „Un cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, anual, cca. 1500 de copii botoșăneni ajung la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme, înregistrându-se o creștere semnificativă de la un an la altul.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Astfel, în fiecare lună, pe data de 10, sunt organizate acțiuni de informare și educare a adulților și sunt prezentate pericolele concrete la care sunt expuși copiii din cauza neglijenței, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.

Primele localităţi vizate în cadrul campaniei sunt cele în care s-au produs tragedii în urma cărora şi-au pierdut viaţa copii, ca urmare a accidentelor casnice, exemplele fiind încă vii în memoria comunităţilor.

Pentru realizarea obiectivului campaniei, sunt implicați: voluntarii din cadrul programului național „Salvator din pasiune”, medicii de familie, asistenţii sociali, preoții, cadrele didactice din învăţământul preşcolar și membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

A început modernizarea unui nou drum județean de piatră - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.