Jandarmii botoșăneni vor acționa cu efective mărite în acest week-end

Jandarmii botoșăneni vor acționa cu efective mărite în acest week-end

Și în acest week-end, jandarmii botoșăneni vor acționa cu efective mărite, în cooperare cu structurile de poliție, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale, cu accent pe faptele de violență, precum si pe cele de deținere, consum sau trafic de substanțe psihoactive.

Mai mult de 70 de jandarmi vor suplimenta dispozitivul curent de ordine și siguranță publică, pentru depistarea operativă a persoanelor pretabile la săvârșirea unor fapte de natură penală sau contravențională în zona de competență a Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

În diferite intervale orare, pe timp de zi și de noapte, jandarmii vor acționa, în cadrul echipajelor proprii sau în sistem integrat, împreună cu polițiștii botoșăneni, în zonele aglomerate, precum și în locurile în care incidența faptelor antisociale are un potențial mai ridicat, pentru ca siguranța cetățenilor să nu aibă de suferit.

Tot la sfârșitul acestei săptămâni, jandarmii vor fi alături de participanții la Festivalul Fructelor de Mare, pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, precum și în preajma celor care vor alege să petreacă seara zilei de sâmbătă pe Complexul Sportiv Săveni, la Discoteca Copiilor și Adolescenților, începând cu ora 19.00.

Recomandăm botoșănenilor să solicite în mod direct, cu încredere, sprijinul forțelor de ordine sau să apeleze imediat numărul unic de urgență 112, în cazul producerii unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur, pentru ca intervenția acestora să aibă loc în cel mai scurt timp, iar măsurile legale luate să contribuie la menținerea unui climat civilizat de conviețuire socială.

Stirea anterioara

Un elev a murit la o școală de vară după ce a băut 4 energizante și a fumat două pachete de țigări

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.