Drona care a traversat județul Botoșani a căzut în Suceava, într-un lan de porumb
Drona care a traversat județul Botoșani a căzut în Suceava, într-un lan de porumb
Sâmbătă, 12 septembrie, Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova au informat Ministerul Apărării Naționale că o dronă a traversat spațiile aeriene ale celor două state, îndreptându-se către zona de NE a României.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Botoșani, fiind transmis un mesaj RO-Alert, la ora 16:20.
În același interval, prin Serviciul Unic de Urgență 112 a fost semnalată prezența unei drone deasupra localității Știubieni, județul Botoșani.
În urma recunoașterilor efectuate de forțe ale MAI, a fost identificat un obiect zburător prăbușit, în zona localității Botoșenița Mare, județul Suceava, într-un lan de porumb. În urma impactului s-a produs un incendiu de mici dimensiuni și s-a format o cavitate cu diametrul de aproximativ 1 m și adâncimea de 30 cm. Nu au fost înregistrate victime.
O echipa pirotehnică a SRI se deplasează la fața locului pentru evaluarea situației.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.