Două persoane au avut nevoie de ajutorul pompierilor după ce au rămas blocate într-un lift

Două persoane au avut nevoie de ajutorul pompierilor după ce au rămas blocate într-un lift

Două persoane, o femeie de 65 de ani și un bărbat de 55 de ani, au avut nevoie de ajutorul pompierilor militari să iasă dintr-un lift. Cei doi au urcat în ascensor și intenționau să ajungă la etajul al IX -lea. Liftul nu a pornit, iar ușa s-a blocat. După mai multe zeci minute în care au încercat să scape din captivitate, aceștia au cerut ajutorul pompierilor.

S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, într-un bloc de pe strada Prieteniei din municipiul Botoșani.  

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de descarcerare. Cu ajutorul accesoriilor specifice, aceștia au deschis ușa liftului. Cele două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului de la un echipaj SAJ. Ulterior, au refuzat transportul la spital.

Stirea anterioara

Două tinere de 18 și 21 de ani prinse conducând fără permis

Stirea Urmatoare

12 permise reținute de polițiștii botoșăneni în ultimele 24 de ore

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.