Clipe de groază pentru o femeie din Flămânzi, după ce hainele puse la uscat pe soba s-au aprins

Clipe de groază pentru o femeie din Flămânzi, după ce hainele puse la uscat pe soba s-au aprins

Clipe de groază pentru o femeie de 67 de ani, din orașul Flămânzi, care a suferit arsuri de gradul II și III pe aproximativ 25% din suprafața corpului.

Totul s-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 13 ianuarie 2018, în timp ce aceasta încerca să stingă un incendiu izbucnit în propria locuință. Din câte a povestit femeia, hainele puse la uscat pe soba încinsă s-au aprins, iar ea a încercat să stingă focul.

Femeia a fost preluată de urgență de un echipaj de ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, iar în întâmpinarea acesteia a plecat un echipaj de terapie mobilă SMURD.

Cu toate că vecinii au reușit să stingă incendiul, la fața locului au ajuns și pompierii din cadrul Punctului de lucru Flămânzi pentru a înlătura toate efectele focarului.

Stirea anterioara

Accident grav cu cinci victime! Trei copii și doi adulți au ajuns la spital!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.