Aproape 150 de boluri cu suport pentru hrana câinilor donate pentru câinii din padocul primăriei

Aproape 150 de boluri cu suport pentru hrana câinilor donate pentru câinii din padocul primăriei

Nu mai puţin de 144 de boluri cu suport pentru hrana câinilor vor fi montate, miercuri, în padocul municipalităţii botoşănene. Acestea sunt donate către Serviciul Public de Administrare Baze Sportive şi Zone de Agrement din cadrul Primăriei Botoşani şi vor fi montate pe 3 octombrie, la ora 17.00, de voluntarii Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor Ador Botoşani.

 

„Castroanele vor fi montate în boxe de către voluntarii Ador şi vor permite căţeilor din padoc să poată mânca individual şi să nu se mai bată pentru mâncare, cum făceau până acum”, potrivit reprezentanţilor Ador.

 

Castroanele au fost donate de fundaţia germană Pro Canes, iar suporturile au fost realizate cu sprijinul donatorilor din Germania, Danemarca şi Olanda.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Furtuna Renata, care face ravagii în aceste zile în Europa, se îndreaptă spre România. Va aduce frig, ploi şi vijelii puternice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.