Dosarele candidaţilor la gradaţiile de merit intră în evaluare

Dosarele candidaţilor la gradaţiile de merit intră în evaluare

Daniel Botezatu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, a declarat că dosarele celor peste 300 de cadre didactice vor fi evaluate atât de inspectorii de specialitate ai IŞJ, cât şi de reprezentanţi ai sindicatelor. Etapa de verificare se va finaliza pe 5 mai.

„Este etapa în care verifică dosarele reprezentanţii sindicatelor. Vom trimite la sindicate un tabel nominal, în care fiecare inspector şcolar şi-a stabilit ziua, ora şi locaţia verificării dosarelor. Şi cei de la sindicate vor semna declaraţia pe propria răspundere că nu rude sau afini pentru a nu fi probleme. Au fost ani în care membri ai sindicatelor au evaluat dosare, deşi nu aveau dreptul să o facă”, a spus Botezatu, citat de botosaninews.

Între 8 şi 11 mai, în Consiliul de administraţie al IŞJ se aprobă lista cu punctajele acordate, iar pe 14 mai se afişează lista. Între 16 şi 18 mai se depun contestaţiile, acestea urmând a fi soluţionate în perioada 21-24 mai.

Din vară, proprietarii vor fi obligaţi să obţină certificate energetice dacă vor să-şi vândă sau să-şi închirieze locuinţa. Altfel, riscă anularea eventualei tranzacţii.

Până la 9 iulie, Guvernul trebuie să se prezinte la UE cu o lege care prevede obligativitatea atestării energetice a locuinţelor, altfel România ar putea fi sancţionată cu infringement. Noi avem deja o astfel de reglementare (Legea nr. 372/2005), însă aceasta trebuie modificată potrivit unei Directive europene (2010/31/UE), iar acum Guvernul pregăteşte un astfel de amendament.

Pentru proprietarii de locuinţe, cel mai important efect pe care-l va avea noua legislaţie constă în imposibilitatea de a mai vinde sau închiria casa fără certificatul de performanţă energetică, sub sancţinea nulităţii relative a eventualei tranzacţii. De asemenea, în cazul în care casa va fi, totuşi, vândută/închiriată fără atestat, tranzacţiile respective vor putea fi atacate ulterior în justiţie de părţile care au încheiat contractul sau de către terţi.

Cum ne certificăm casa

În prezent există aproximativ 1.300 de auditori energetici pentru clădiri care au fost acreditaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi care pot emite certificate de performanţă energetică a clădirilor. „Un certificat energetic de acest gen va costa undeva între 250 şi 600 de lei, în funcţie de suprafaţa apartamentului sau clădirii respective. Certificatul va fi acordat de evaluatori specializaţi şi există în acest moment 1.300 de asemenea evaluatori. În consecinţă, procesul poate deja începe. Pe măsură ce această procedură va intra în vigoare, vor apărea şi alţii, iar concurenţa pe piaţa evaluatorilor poate duce la scăderea costurilor", a arătat purtătorul de cuvânt al Guvernului, la o scurtă prezentare a proiectului normativ.

Legea va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în „Monitorul Oficial", decizie luată „ca să fie timp pentru obţinerea certificatelor energetice pentru cei care vor să tranzacţioneze aceste clădiri", a mai spus oficialul.

Şi pentru clădirile publice sau deţinute de autorităţi va fi obligatorie atestarea energetică. Actul normativ impune obligativitatea afişării certificatelor la clădirile aflate în proprietatea/administrarea autorităţilor publice sau a instituţiilor care prestează servicii publice, cu o suprafaţă utilă de peste 500 de metri pătraţi.

Bănci de date cu eficienţa energetică

Proiectul mai prevede realizarea unor bănci de date specifice eficienţei energetice la nivelul clădirilor. Datele vor fi centralizate în vederea fundamentării planurilor naţionale de economisire a energiei şi de reducere a dioxidului de carbon, precum şi de utilizare a surselor alternative de energie. Totodată, noul act normativ impune obligativitatea introducerii sistemelor de energie din surse regenerabile, până la finele anului 2020.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.