Un tânăr român a fost executat în stil mafiot, la Roma. A spus la TV că vrea să se lase de furat

Un tânăr român a fost executat în stil mafiot, la Roma. A spus la TV că vrea să se lase de furat

Șirul zilelor lui Adrian Pascu, un român de 30 de ani, a fost curmat sâmbătă, în holul unui imobil din capitala Italiei.

Cadavrul lui Pascu a fost găsit de vecini în fața liftului clădirii de pe strada Francesco Maria Greco din Roma. Oamenii au anunțat poliția. Investigatorii au constatat că bărbatul a fost împușcat de trei ori în piept, de la distanță mică. Cartușele trase au fost găsite alături, indicând o armă automată. Pascu avea antecedente penale pentru furt și infracțiuni legate de droguri.

Anchetatorii iau în calcul toate variantele, inclusiv o reglare de conturi interlopă legată de traficul de stupefiante sau o răzbunare. Ei au început audierile şi au făcut percheziții la locuința românului, de unde au ridicat mai multe telefoane mobile.

Ancheta încearcă să reconstituie anturajul lui Pascu, pentru a stabili cercul de suspecți.

Pascu a dorit, la un moment dat, să o ia pe calea cea dreaptă
Într-o emisiune TV din 2014, unde avea calitatea de invitat, românul, care își începuse adolescența furând alături de alții, a mărturisit că vrea să lase în urmă trecutul infracțional.

„Am ajuns în Italia, la Milano, când aveam 13 ani. M-am trezit cu prieteni care comiteau infracțiuni și am început și eu să fur. Am fost arestat prima dată în 2008. Nu înțelegeam ce se întâmplă, ce făceam acolo. Apoi m-am dus la Potenza și la Roma, unde m-au arestat din nou. În centrul de detenție pentru minori Casal del Marmo am avut norocul să întâlnesc un preot. Nici măcar nu înțelegeam limba. Am terminat clasa a opta la închisoare. Mă gândeam ce să fac în continuare (...) 

Am învățat să fiu pizzar şi am ieșit cu zece luni mai devreme. 

Am reușit să mă întorc în societate şi le-am arătat oamenilor că pot avea încredere în mine, că sunt mai bun decât înainte. Mai calm și mai îngrijit. Mi-am luat viața înapoi. Azi renasc, visez să deschid o afacere și să lucrez, sunt mult mai bine", spunea Adrian Pascu, pe când avea 23 de ani.

Stirea anterioara

Documentul pe care milioane de români îl vor completa. Va fi obligatoriu de pe 20 decembrie

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.