Șofer român de TIR, obligat să stea 14 zile în cabină de polițiștii din Ungaria: „Dacă mă mișc, mă arestează”

Șofer român de TIR, obligat să stea 14 zile în cabină de polițiștii din Ungaria: „Dacă mă mișc, mă arestează”

Un șofer român de TIR, angajat la o firmă din Italia, a fost obligat să stea 14 zile în cabină de polițiștii din Ungaria, după ce a încărcat paturi pentru spitale și urma să le transporte în Italia.

Cătălin Iftimia are 26 de ani și este angajat ca șofer profesionist la firma Aldieri Autotrasporti din Milano, iar ieri, 19 martie 2020, tânărul urma să preia un transport de paturi pentru spitale din Ungaria pentru a-l aduce în Italia.

Ajuns la destinație, șoferul român a parcat camionul în fața depozitului de unde urma să încarce marfa și a rămas în cabină până când firma avea să înceapă programul.

La un moment dat, un echipaj al Poliției din Ungaria a parcat în fața TIR-ului și l-au anunțat pe Cătălin că trebuie să rămână închis în cabină pentru 14 zile din cauza pandemiei de coronavirus.

„Mi-au cerut documentele, am încercat să le explic că abia ajunsesem, că am fost controlat deja, dar nu am reușit să mă-nțeleg cu ei. Au pus sechestru pe certificatul de înmatriculare și pe TIR cu totul, spunându-mi că din motive sanitare va trebui să stau în carantină înainte de a putea circula liber din nou. Trebuie să stau blocat aici, în stradă, în cabină, timp de 14 zile. Dar nu am nici baie. Un băiat din firma de la care trebuia să încarc mi-a spus că pot să parchez în curtea la ei și să folosesc baia lor, dar polițiștii au fost clari: nu mă pot mișca, altfel mă arestează", a declarat Cătălin pentru ilgiorno.it.

Stirea anterioara

Cum spălăm hainele pentru a fi siguri că nu rămân particule de virus în ele

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.