Tânăr din Dorohoi cercetat în stare de reţinere, pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat

Tânăr din Dorohoi cercetat în stare de reţinere, pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat

Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Dorohoi au dispus joi 11 aprilie 2013., reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de MIRCEA IONUŢ I. de 22 ani, din municipiul Dorohoi, tânărul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Investigaţiile efectuate de poliţişti au stabilit că acesta, în perioada martie-aprilie a.c., împreună cu suspectul B.T. de 17 ani, din municipiul Dorohoi a pătruns prin efracţie în două imobile aparţinând părţilor vătămate T.C. şi R.L., din municipiul Dorohoi, de unde au sustras bunuri în valoare de aproximativ 1.700 lei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi a confirmat începerea urmăririi penale în cauză, urmând ca astăzi, 12 aprilie a.c., MIRCEA IONUŢ I. să fie prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.