Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Scandal în Vorniceni, aplanat de jandarmi şi poliţişti

Scandal în Vorniceni, aplanat de jandarmi şi poliţişti

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : Infractional

În seara celei de-a doua zile de Crăciun, efective de jandarmi au intervenit în sprijinul poliţiştilor din comuna Vorniceni, la solicitarea acestora, întrucât un grup de tineri din localitate, nemulţumiţi de refuzul administratorului unui bar de a le permite organizarea unei petreceri, au început să facă scandal şi să tulbure ordinea şi liniştea publică.

Împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, jandarmii au dispersat grupul de aproximativ 40 de persoane, fiind necesară imobilizarea a cinci tineri, care au fost conduşi la sediul Poliţiei oraşului Săveni.

Cei cinci scandalagii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 2000 de lei, iar în cazul a trei dintre aceştia au fost întocmite actele procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tulburare a ordinii şi liniştii publice”.

ZiareBotosani.ro

Infractional: Alte articole din Botosani