Dorohoian reținut pentru 24 de ore, pentru că a condus sub influenţa alcoolului şi a provocat un accident

Dorohoian reținut pentru 24 de ore, pentru că a condus sub influenţa alcoolului şi a provocat un accident

La data de 29.11.2011, poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de I.GHEORGHE de 53 de ani din municipiul Dorohoi, persoană cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, fără încuviinţarea organelor de poliţie.

În fapt, la data de 21.11.2011, I. GHEORGHE, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Dorohoi, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice ( îmbibaţie de 2,95 g/l alcool pur în sânge ), a provocat un accident rutier soldat cu avarii, izbindu-se într-un autoturism „Şcoala”.

După producerea accidentului, I. GHEORGHE a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti în aceeaşi zi. Astăzi, 30 noiembrie, poliţiştii vor propune Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă a persoanei cercetate.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

ISU Botoșani: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.