Contrabandişti reţinuţi pe ambele maluri ale Prutului de polițiștii de frontieră

Contrabandişti reţinuţi pe ambele maluri ale Prutului de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut, în comun cu poliţiştii de frontieră moldoveni, au depistat şi reţinut şase persoane care au încercat să introducă ilegal în ţară 12.395 pachete ţigări de contrabandă, în valoare totală de 80.408 lei, trecându-le peste râul Prut.

În data de 30 august 2013, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut, împreună cu autorităţile Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu tutun.

Astfel, în jurul orele 23:30, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Rădăuţi Prut au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, la malul râului Prut, patru persoane care se deplasau dinspre malul Prutului către localitatea Miorcani, având asupra lor patru colete voluminoase.

Echipajul poliţiei de frontieră a somat prin voce cele patru persoane, acestea fiind reţinute şi conduse, împreună cu cele patru colete, la sediul SPF Rădăuţi Prut pentru cercetări.

Persoanele, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 31 şi 34 de ani, identificaţi ca fiind Daniel U., Alin L., Gabriel U. şi Ionuţ A., au recunoscut că au preluat de la malul râului Prut şi au transportat patru colete cu ţigări, pe care intenţionau să le comercializate pe piaţa neagră.

În urma inventarierii conţinutului coletelor, polţiştii de frontieră au stabilit că este vorba despre cantitatea de 5.520 pachete ţigarete, cu timbru de acciză R. Moldova, în valoare de 49.470 lei.

În urma cercetărilor în comun desfăşurate cu autorităţile de frontieră ale R. Moldova, acestea au informat că au reţinut, pe malul modovenesc al Prutului, alte două persoane şi 6.875 pachete ţigări, marca Plugarul.

Pe numele celor patru bărbaţi depistaţi de poliţiştii de frontieră români a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  contrabandă, iar cercetările continuă în comun cu autorităţile de frontieră din R. Moldova pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

[gallery link="file" columns="2" orderby="rand"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.