Botoșănean amendat pentru că făcea grătar pe trotuar

Botoșănean amendat pentru că făcea grătar pe trotuar

Grătarul aprins pe trotuar duminică seară, în apropierea fostului cinema Luceafărul din municipiul Botoșani, i-a adus unui bărbat în vârstă de 37 de ani o amendă contravențională în valoare de 1000 de lei.

Sancțiunea a fost a aplicată de un echipaj de jandarmerie pentru nerespectarea prevederilor Legii picnicului, spațiul public din zona respectivă nefiind un loc autorizat în acest sens.

Alți trei botoșăneni au fost depistați de jandarmi în aceeași zonă, în timp ce consumau băuturi alcoolice și, fără să le pese de normele conviețuirii sociale civilizate, țipau fără motiv și proferau injurii.
De asemenea, în același loc, dar câteva ore mai târziu, jandarmii au amendat cu 500 de lei un bărbat care asculta muzică cu intensitate mare la sistemul audio din dotarea autovehiculului proprietate personală, cu toate că era trecut de miezul nopții și locuitorii din apropiere doreau să se odihnească, dar nu puteau din cauza zgomotului.

De altfel, efectivele de jandarmerie care au acționat în acest sfârșit de săptămână, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, au aplicat sancțiuni contravenționale însumând peste 10000 de lei, cu mențiunea că multe dintre cazurile de tulburare a ordinii și liniștii publice au avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

Aducem la cunoștința cetățenilor că, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice neautorizate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei.

De asemenea, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori, de către unitățile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice, se sancționează cu aceeași amendă, precum și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

Stirea anterioara

Identitate românească falsă, procurată cu 500 de euro

Stirea Urmatoare

Muzeul Judeţean Botoşani: Salonul Național de Arte Vizuale „Interferențe”, ediția a XIII-a

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.