Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații moderate cantitativ
Rugăciunea pe care este bine să o rostești de Sfinții Mihail și Gavriil
Sfinții Mihail și Gavriil se sărbătoresc în fiecare an pe data de 8 noiembrie. Cunoscuți drept conducătorii cetelor de îngeri în drumul spre Rai, sărbătoarea celor doi este trecută în calendarul ortodox cu cruce roșie.
Sfinții Mihail și Gavriil se sărbătoresc timp de trei zile. Prima zi se numește capul Arhanghelului, a doua zi este denumită mijlocul Arhanghelului, iar ultima coada Arhanghelului.
În această zi, creștinii de pretutindeni respectă o serie de tradiții și obiceiuri. În mediul rural se desfășoară un ritual numit “turta arieților”. Această tradiție este respectată de către ciobani sau de cei care se ocupă de oi.
Obiceiul implică prepararea unei turtițe de mălai care este aruncată în mijlocul turmei de oi pe data de 8 noiembrie. Conform tradiției, rezultatul acestui gest are semnificații foarte importante. Dacă turta cade cu fața în sus, oile vor făta la primăvară. Dacă pică cu fața în jos, oile nu vor făta.
De asemenea, creștinii merg la biserică și aprind o lumânare în memoria celor vii, astfel oferindu-le o lumină călăuzitoare pe parcursul vieții. Lumânarea aprinsă are o semnificație și pentru cei trecuți în neființă, ajutându-i să-și găsească calea spre lumină.
Pe data de 8 noiembrie, în bisericile care poartă hramul Sfinților Mihail și Gavriil, toți credincioșii care participă la slujbă primesc un pahar de vin și o felie de cozonac.
De Sfinții Mihail și Gavriil, este bine să mâncăm pește pentru a fi sprinteni și pentru a fi feriți de boli și necazuri pe tot parcursul anului. Totodată, se spune că această sărbătoare se mai numește și “vara arhanghelilor”. În această zi, vremea este mai caldă decât ar fi în mod normal.
Rugăciunea pe care este bine să o rostești de Sfinții Mihail și Gavriil
„Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi între îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamului omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului diavol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu credință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Biserici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți.
Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune.
Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și să le părăsim.
O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desăvârşit lucrătorule, care cu numele şi cu fapta mărturiseşti puterea Celui-Preaînalt, către puţinătatea omenească apleacă-te cu îngăduinţă, şi veghează-ne în ceasul rugăciunii noastre, şi călăuzeşte-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulţimea harurilor anume încredinţate ţie, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui şi ascultătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face.
Fii bucuria noastră şi învredniceşte-ne să fim bucuria ta, ca întru Domnul bucuriei duhovniceşte să ne veselim. Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iuţimea aripilor tale şi de vestirea ta mântuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu râvna duhului să biruim neputinţele cele trupeşti şi îngerilor asemănători să ne facem, ca dimpreună cu oştirile cereşti şi cu cetele drepţilor, spre împărăţia luminii celei neînserate cătând, din tot sufletul şi cu tot cugetul nostru să aducem mulţămită, laudă şi închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimea cea de-o-fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.