Pictorul dorohoian Ion Murariu, 104 ani de la naștere

Pictorul dorohoian Ion Murariu, 104 ani de la naștere

Ion Murariu s-a născut la Dorohoi, județul Botoșani, pe 12 septembrie 1922. A urmat cursurile primare în orașul natal, iar între 1941–1946 a studiat la Academia de Arte Frumoase din Iași, sub îndrumarea unor maeștri precum Otto Briese, Jean Cosmovici și Nicolae Popa. Încă din anii de studenție, talentul său a fost remarcat, obținând o mențiune la prestigiosul concurs Premio Cittá Firenze.

După absolvire, în 1948, s-a stabilit în București, iar în 1950 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Ion Murariu a avut o carieră artistică bogată, cu numeroase expoziții personale și de grup, fiind apreciat pentru rafinamentul și sensibilitatea lucrărilor sale în tehnica acuarelei.

Legat puternic de locurile natale, a donat pentru „Galeria de Artă Minerva” a Casei de Cultură Dorohoi, 18 lucrări de pictură în ulei și acuarelă în anul 1975.

La vârsta de 85 de ani, și-a vernisat o amplă expoziție personală la Cercul Militar Național, celebrând o viață dedicată artei.

Pentru contribuția sa excepțională la patrimoniul artistic românesc, a fost recompensat cu: Premiul Național „Ștefan Luchian” (1994), Premiul Fundației România Mare (în anii ’90), titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Dorohoi. O stradă din Dorohoi îi poartă numele, în semn de recunoaștere postumă.

Ion Murariu s-a stins din viață în martie 2012, la vârsta de 89 de ani. 

Câteva aprecieri asupra operei pictorului dorohoian Ion Murariu:
„Acuarela acestui poet al culorii este de o transparență și de o poezie excepțională”. (Radu Cârneci)

„Legat prin naştere de acest ţinut, pictorul păstrează în imaginile sale o undă romantică, o 
poezie reţinută sugerând „atmosfera” şi spiritul locului”. (Valerian Țopa)

„Stăpîn absolut al acuarelei pictorul Ion Murariu descompune culoarea obţinînd armonii asemănătoare cu foşnetul discret al frunzei, incendiază patrulaterul pictat cu toate culorile de foc ale toamnelor noastre superbe ori întinde orizonturi largi de plai în care verdele smaragd pare descoperit atunci întîia oară”. (A. M. Agripa)

„În acuarelele sale, Ion Murariu este deopotrivă spontan și elaborat. El «ascultă» pulsul secret al ființei sale și, în același timp, construiește, lucid, un ansamblu expresiv. (Constantin Prut)

„Pictorul simte și redă variațiile pe care le conferă diferitelor locuri schimbarea de lumină a zilei și perindarea anotimpurilor, înțelege frumusețea construcțiilor de azi, farmecul naturii, fluiditatea și nuanțele atmosferei”. (Petru Comarnescu)

„Compozițiile lui au o anume grandoare, deopotrivă a temei și a construcției: monumentale, dramatice, evocând istoria de demult a acestui pământ, peisaje cu arbori desenați, geologii frământate, scene dintr-un carnaval de certă origine expresionistă”. (Dan Grigorescu)

„Ion Murariu nu practică un singur fel de acuarelă. Fără să caute a imita, în acuarelă, tehnica picturii în ulei, el merge de la o depunere a culorilor de apă în straturi extrem de subţiri, aproape vaporoase, la o depunere în straturi mai dense”. (Eugen Schileru)

Stirea anterioara

Cooperare româno-germană pentru identificarea unei persoane suspectă de crimă pe teritoriul Germaniei

Stirea Urmatoare

Garaj cuprins de flăcări la Dorohoi. Pompierii au intervenit cu greutate din cauza deșeurilor depozitate în interiorul și exteriorul acestuia

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.