Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani – 58 de ani de artă, educație și tradiție - FOTO

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani – 58 de ani de artă, educație și tradiție - FOTO

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani a sărbătorit, în data de 24 septembrie 2026, 58 de ani de la înființare, printr-un amplu eveniment aniversar care a reunit aproximativ 250 de participanți, cursanți, profesori, părinți, invitați și iubitori ai artei.

Evenimentul a avut o dublă semnificație, fiind totodată și spectacolul-prezentare organizat în cadrul proiectului „Orizonturi Educaționale-Artistice dincolo de Frontiere – EdAH”, derulat prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina.

Cei 58 de ani de existență ai Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani înseamnă generații de cursanți care și-au descoperit și cultivat talentul, profesori care au format și îndrumat cu profesionalism și dăruire, dar și o contribuție constantă la păstrarea, promovarea și transmiterea valorilor culturale și artistice. 

Publicul s-a bucurat de un program artistic divers, prin care au fost reprezentate mai multe dintre domeniile de studiu ale școlii: muzică instrumentală, canto, teatru, muzică ușoară și folclor. 

Pe scenă au evoluat cursanți ai diferitelor clase, Band-ul Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani coordonat de Alexandru Ciobanu  și Florin Ciobanu, precum și Orchestra „Mărțișor”, coordonată de profesor Andrei Dumbravă. Momentele artistice au pus în valoare talentul cursanților și, deopotrivă, munca și dăruirea profesorilor care îi pregătesc și îi îndrumă. 

Evenimentul aniversar a fost completat de o expoziție de meșteșuguri populare, precum și de o expoziție de pictură și grafică, oferind publicului posibilitatea de a descoperi diversitatea formelor de expresie artistică promovate și susținute de Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani. 

Prin proiectul „Orizonturi Educaționale-Artistice dincolo de Frontiere – EdAH”, educația, cultura și arta devin punți între oameni și comunități, dincolo de granițe, contribuind la dezvoltarea colaborării și a schimburilor culturale. 

Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani adresează mulțumiri Consiliului Județean Botoșani pentru susținerea acordată instituției, tuturor celor implicați în implementarea proiectului EdAH, profesorilor, cursanților și părinților, meșterilor populari și artiștilor plastici, personalului administrativ și tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea evenimentului. 

Privim cu recunoștință către cei 58 de ani care au trecut și cu încredere către anii care vor urma, continuând misiunea Școlii Populare de Arte „George Enescu” Botoșani de a descoperi, forma și susține noi generații de artiști.

Stirea anterioara

Audi și Volkswagen recheamă milioane de mașini. Problema ascunsă care poate afecta direcția

Stirea Urmatoare

Dieta cu pere: slăbești trei kilograme în cinci zile

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.