Un ciclon lovește Europa. Ce țări vor fi afectate de ninsori puternice și vreme extremă
Noaptea Muzeelor la Sate organizată de Memorialul Ipoteşti
Anul acesta, Memorialul Ipoteşti se alătură celorlalte muzee din ţară, organizând Noaptea Muzeelor la Sate.
Ca obiectiv principal de vizitare devine, în data de 2 septembrie, Casa Ţărănească de Epocă – Casa Papadopol. Iubitorii de tradiţie şi etnografie vor avea ocazia să vadă expoziţii exterioare şi expoziţiile permanente din cadrul Memorialului Ipoteşti, începând cu ora 17.00 accesul vizitatorilor în toate spațiile Memorialului Ipotești fiind gratuit.
În spațiul exterior, pe aleea cu trandafiri, vizitatorii vor avea parte de expoziția Inocenţă şi Înțelepciune, autoare – artistă botoşăneană Alexandra Andreea Calistru. Expoziția, corelată cu tematica acestei zile, readuce în atenţia publicului un trecut care rămâne un reper, din toate punctele de vedere, ilustrând chipuri de copii şi de adulţi în port popular, care conturează cel mai bine tradiţia.
La Casa Papadopol vor fi expuse diverse țesături, lucrări manuale, din patrimoniul Memorialului Ipotești.
Începând cu ora 20.00, vizitatorii vor putea viziona, de asemenea, în spațiul exterior filme.
Programul Memorialului Ipotești va fi prelungit în această zi până la ora 22.00.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.