Măsuri dure la Nova Apaserv. Toată conducerea ar putea fi demisă

Măsuri dure la Nova Apaserv. Toată conducerea ar putea fi demisă

Reprezentanţii Consiliului Judeţean sunt extreme de nemulţumiţi de modul cum se desfăşoară activitatea la SC Nova Apaserv SA. Vicepreşedintele CJ Botoşani, Gheorghe Sorescu spune că actual conducere a operatorului de apă are termen până în noiembrie să organizeze licitaţiile la proiectul de 102 milioane de euro.

Gheorghe Sorescu susţine că în cazul în care conducerea Nova Apaserv nu vine cu un plan concret până în luna noiembrie şi nu organizează toate licitaţiile, Consiliul Judeţean va apela la o firmă privată care să implementeze proiectul cu finanţare europeană în valoare de 102 milioane de euro, fără TVA.

“Joi voi avea o întâlnire cu cei de la Nova Apaserv pentru că lucrurile se desfăşoară destul de lent. Până în 2015 noi trebuie să obţinem fondurile. La Nova Apaserv sunt nişte oameni care se mulţumesc să spună că nu pot, că sunt plini de treabă dar îşii iau salariul. Vreau termene ca undeva până la sfârşitul anului să reevaluăm. După spusele celor de la apă, termenul de contractare este până la sfârşitul anului 2013. E foarte lung. Le-am cerut ca până în noiembrie să vedem paşi concreţi. Dacă nu, luăm în calcul să apelăm la o firmă care să ne facă partea de consultanţă şi de implementare. Ei vin cu nişte motivaţii care ţin. Este şi un dezinteres”, a spus Gheorghe Sorescu, citat de btonline.

Mai mult, reprezentantul Consiliului Judeţean susţine că se gândeşte la destituirea întregii conduceri de la Nova Apaserv pentru că a pus în pericol cel mai mare proiect de investiţii din judeţul Botoşani.

“Dacă lucrurile nu evoluează, voi cere schimbarea tuturor şefilor de la Nova Apaserv. Începând cu directorul general şi toată echipa managerial. Trebuie să înţeleagă că au de-a face cu un patron care vrea performanţă şi nu vorbe sau tergiversări. Nu ne putem permite să pierdem proiectul acesta de 102 milioane de euro fără TVA. Inclusiv cei de la Mediu ne-au atras atenţia că nu am făcut nimic. Adică banii aşteaptă iar noi tergiversăm”, a mai precizat Gheorghe Sorescu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autocar cu români implicat într-un accident cu un TIR, pe autostrada A4 Torino-Milano! Traficul a fost blocat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.