Beneficiarii alocaţiilor familiale, ajutoarelor sociale şi cei care primesc indemnizaţia pentru creşterea copilului trebuie să-şi achite impozitele şi taxele locale pe anul trecut…
Mitingul de protest organizat la Botoşani pentru a cincea zi a început, joi, mai devreme. Manifestanţii au început să se adune în Piaţa Revoluţiei la ora 16.00, iar la ora 17.00 s…
Direcţia de Servicii Publice Sport şi Agrement a încasat în două luni mai mult decât în tot sezonul trecut. Eugen Ţurcanu, directorul DSPSA Botoşani susţine că venirea unui număr …
Anunţul prefectului Cristian Roman că va ataca în contencios administrativ hotărârea prin care consilierii judeţeni PNL şi PSD au împărţit cum au vrut banii pentru primării şi Con…
Personalul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă va fi evaluat din punct de vedere medical. Liliana Mateciuc, directorul SJA, a declarat că evaluarea va fi realizată de un medic d…
Spitalul de Psihiatrie din Botoşani funcţionează în prezent la capacitate maximă. Medicii care lucrază la această unitate spitalicească sunt alertaţi deoarece ei nu mai pot face i…
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) iau în calcul reducerea viabilităţii unui post de la patru ani la un an. Măsura va fi luată urmare a scăderii populaţiei şi re…
Spitalul Judeţean va fi bun de plată şi asta pentru că, potrivit unei statistici, şi în anul 2011 contractul încheiat cu instituţia de asigurări de sănătate a fost depăşit cu pest…
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat miercuri seară un cetăţean român care transporta cu autoturismul personal 12.120 ţigarete, timbrate R. Moldova. Ţigaretele au fost r…
O maşină a intrat, joi dimineaţă, într-o căruţă, pe drumul comunal care legă localitatea Rădeni de Frumuşica. Autoutilitara era condusă de un sucevean de 34 de ani nu a acordat pr…
Doi bărbaţi, rămaşi încarceraţi într-un autoturism care a ajuns cu partea din faţă în albia unui râu de pe raza satului Vlădeni, comuna Corlăteni, au fost salvaţi de pompieri după o intervenţie extrem de dific…
Un botoşănean, caracterizat ca un personaj cel puţin neortodox, a ajuns subiect de editorial în cel mai puternic ziar din Statele Unite, scrie Monitorul de Botoşani. Ioan Bălan, patronul a două restaurante în …
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a Partidului Conservator susţine că membrii PC Botoşani nu au făcut deplasarea la mitingul din capitală şi nici nu intenţionează să meargă la protestele care vor mai avea loc…
Puştiul creţ şi bucălat pe care Libertatea l-a surprins, ieri, când se distra într-un spaţiu de joacă din Botoşani, este fiul regretatei artiste Mădălina Manole.Deşi, recent, părinţii Mădălinei Manole spuneau …
Protestele la Dorohoi au început miercuri la ora 18:00. Circa 70 de persoane au fost prezente în centrul orașului, ca să scandeze încă odată, împotriva puterii. Lozincile i-au vizat în egală măsură pe președin…
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoşani vă invită şi în această duminică la teatru. De la ora 11 şi de la ora 12,30, micii spectatori pot urmări spectacolul „O poveste posibilă”, de Valentin Dobre…
Social-democraţii nu vor participa la acţiunile de protest organizate, joi, în Capitală. Preşedintele PSD Botoşani, Gheorghe Marcu, a declarat, miercuri, că la protestul din Bucureşti vor lua parte doar „coleg…
Circa 50 botoşăneni s-au adunat în această seară pentru a protesta în Piaţa Revoluţiei. Dacă în zilele trecute erau câte 150 de protestatari, astăzi numărul acestora s-a diminuat considerabil, scrie btonline.N…
În seara de 18.01.2012, în jurul orei 21.10, în timp ce conducea un autoturism pe pe DJ 292, pe relaţia Vorniceni-Dorohoi, P. MARICEL de 60 ani, din orașul Siret, judeţul Suceava, pe fondul vitezei excesive, î…
Sâmbătă, 21 ianuarie și duminică, 22 ianuarie 2012 Teatrul “ Eminescu ” vă invită în Sala “Atelier” ora 18.00 la spectacolul “Flori, filme, fete sau băieți”, de Mimi Brănescu , regia : Alexandru Tapciuc.“Sp…
Municipalitatea pregăteşte un nou regulament rutier. Potrivit viceprimarului Florin Ghiorghiţă, modificări vor apărea pe partea de blocare şi ridicare a maşinilor parcate ilegal, însă vor apărea mai multe stră…
Deşi numărul pacienţilor care se prezintă prin UPU trebuia să scadă semnificativ odată cu înfiinţarea centrelor de permanenţă, acest lucru nu s-a întâmplat.Medicii de la UPU spun că fac cu greu faţă cazurilor …
Aproximativ 200 de membri ai Organizaţiei Judeţene PNL Botoşani vor participa la mitingul care va avea loc mâine la Bucureşti. Social democraţii şi conservatorii au anunţat că nu vor face deplasarea în capital…
Asociatia Pro Democratia (APD) sustine necesitatea stabilirii unui dialog deschis de catre autoritatile publice cu protestatarii. Reprezentantii APD isi manifesta ingrijorarea in legatura cu actele de violenta…
Manifestatiile din aceste zile sunt un semn de schimbare pentru toti politicienii, se precizează într-un comunicat de presă trimis de vicepreşedintele PSD Botoşani, Ovidiu Portariuc. Acesta susţine că este n…
La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani a avut loc marţi, 17 ianuarie, evaluarea activităţii inspectoratului în anul 2011, în prezenţa domnului Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani şi a…