Dorohoian încătușat după ce a provocat un accident pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi

Dorohoian încătușat după ce a provocat un accident pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi

DORIN R. de 39 ani, din municipiul Dorohoi, in timp ce conducea miercuri, 10 ocotmbrie, în jurul orei 00.15, un autoturism pe bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, pe fondul vitezei excesive in timpul unei manevre de întoarcere, a pierdut controlul volanului, imprejurare in care autoturismul a impactat gardul metalic care desparte cele două sensuri de mers.

Conducătorul auto a fugit de la locul accidentului, fiind urmărit și imobilizat de o patrulă de  jandarmi. R. DORIN a devenit recalcitrant, motiv pentru care a fost încătușat, iar în momentul îmbarcării în autospeciala aparținând Poliției municipiului Dorohoi, acesta a lovit lampa dreaptă spate, distrugând-o.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest precum și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Fata de acesta s-a dispus masura reţinerii in vederea arestarii preventive, fiind cercetat sub aspectul comiterii infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident  de circulaţie fără încuviinţarea poliţiei, ca urmare a unei infracţiuni, refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor bilogice si distrugere.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.