Până la sfârşitul anului ar putea începe transportul mărfurilor alimentare prin Vama Stâna Costeşti

Până la sfârşitul anului ar putea începe transportul mărfurilor alimentare prin Vama Stâna Costeşti

În urma vizitelor efectuate în ultimele luni la punctele vamale din judeţ, prefectul Adrian Constantinescu a realizat necesitatea urgentării obţinerii unor aprobări pentru înfiinţarea unui punct fitosanitar în Vama Stânca Costeşti. Obiectiv de mare importanţă pentru dezvoltarea economică a judeţului Botoşani, tranzitul de mărfuri prin modernul punct  vamal botoşănean s-ar putea face începând cu acest an. 

Prefectul Adrian Constantinescu a primit asigurări de la Mihai Ţurcanu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi de la ministrul secretar de stat Dumitru Daniel Botănoiu, din cadrul Ministerului Agriculturii, potrivit cărora Vama Stânca Costeşti va primi autorizările necesare pentru transportul mărfurilor ce nu sunt de origine animală.

Discuţiile purtate la Bucureşti zilele trecute, împreună cu şeful biroului vamal, Ion Ungureanu, acordă şanse reale ca până la sfârşitul anului la Vama Stânca Costeşti să se asigure personalul necesar specializat pe verificarea mărfurilor alimentare, deocamdată doar din această categorie. Construcţia din Stânca-Costeşti oferă toate condiţiile în acest sens.

„Pentru animale vii şi produse de origine animală Uniunea Europeană impune o serie de condiţii suplimentare. Apreciez deschiderea conducerii ANSVSA pentru a ca anul viitor să se facă investiţiile cerute de lege, astfel încât să se poată tranzita prin vamă şi cu această categorie de mărfuri.”, a explicat prefectul Adrian Constantinescu.

Decshiderea punctului fitosanitar din Vama Stânca Costeşti va aduce mari avantaje economice judeţului Botoşani, dar şi comercianţilor, care vor scurta distanţele de transport cu câteva sute de kilometri. În prezent aceştia sunt nevoiţi să treacă prin vămile din Suceava şi Iaşi, plătind acolo obligaţiile fiscale aferente, iar valoarea acestora este considerabilă.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.