Tânăr de 20 de ani ajuns la spital după ce s-a izbit cu mașina de un cap de pod la Manoleasa

Tânăr de 20 de ani ajuns la spital după ce s-a izbit cu mașina de un cap de pod la Manoleasa

Un tânăr a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în cursul nopții trecute, în localitatea Manoleasa. Mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un cap de pod.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

Salvatorii au constatat că nu erau persoane încarcerate. Un tânăr de 20 de ani, care a condus mașina, a avut nevoie de îngrijiri medicale.  Acesta a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru continuarea investigațiilor. 

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

Stirea anterioara

Patru luni de pregătire militară și o indemnizație lunară. Ce prevede proiectul MApN pentru voluntarii între 18 și 35 de ani

Stirea Urmatoare

Jarul căzut din sobă a provocat un incendiu într-o gospodărie din Tudora

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din Local