Vești proaste! Această pensie a fost suspendată de la 1 octombrie. Ce act trebuie să trimiteți urgent la Casa de Pensii

Vești proaste! Această pensie a fost suspendată de la 1 octombrie. Ce act trebuie să trimiteți urgent la Casa de Pensii

Vești proaste pentru mii de români. Casa Națională de Pensii Publice a făcut anunțul. Potrivit sursei citate, acest tip de pensie a fost suspendat de la 1 octombrie, în cazul în care beneficiarii nu vin cu un document la înaintare.

Este vorba despre copiii urmași. Potrivit CNPP, în cazul în care un astfel de beneficiar nu va aduce o dovadă a faptului că studiile sale continuă, plata pensiei de urmaș îi va fi suspendată.

În ceea ce privește persoanele vizate, este vorba despre cei care au depășit vârsta de 16 ani.

„După cum este cunoscut, potrivit prevederilor art. 114 alin. (2) din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare,plata pensiei de urmaş se suspendă începând cu data de 1 octombrie a anului în curs, în situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş, care nu face dovada continuării studiilor. Sunt avuţi în vedere copiii urmaşi care au depăşit vârsta de 16 ani”, informează CNPP.

Totodată, potrivit sursei citate, beneficiarii au de făcut o serie de lucruri simple. Ei trebuie doar să comunice prin mijloace electronice și să facă dovada continuării studiilor.

„Având în vedere că, în prezent, instituţiile de învăţământ comunică prin mijloace electronice adeverinţele prin care se face dovada continuării studiilor, iar aceşti beneficiari au posibilitatea de a le transmite caselor teritoriale de pensie prin aceleaşi modalităţi, adeverinţele în cauză, transmise electronic, constituie dovada privind continuarea studiilor şi vor fi avute în vedere la acordarea pensiei de urmaş, respectiv la continuarea plăţii pensiei de urmaş, urmând ca beneficiarii să prezinte originalul până la sfârşitul anului şcolar 2020-2021”, se mai arată pe site-ul CNPP.

Cine poate lua această pensie
Odată cu decesul unui pensionar, sau al unei persoane asigurate, atât copiii cât şi soţul supravieţuitor  au dreptul la pensie de urmaş.

În cazul copiilor, aceștia trebuie să îndeplinească o serie de criterii:
până la vârsta de 16 ani;
dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute mai sus.

Cum se calculează această pensie
Pentru cei care sunt informați cu privire la acest aspect, pensia de urmaş se calculează din:
pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat;
pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă, inclusiv în situațiile în care era în plată cu pensie de invaliditate de orice grad, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială.

În ceea ce privește cuantumul pensiei de urmaş, potrivit site-ului CNPP, acesta se se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat sau, după caz, din punctajul mediu anual aferent pensiei de invaliditate gradul I, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
a. 50% – pentru un singur urmaş;
b. 75% – pentru 2 urmaşi;
c. 100% – pentru 3 sau mai mulţi urmaşi.

Stirea anterioara

Cărbunele activ un campion al detoxifierii

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.