Social-democratele au împărțit daruri copiilor de la Micul Prinț - FOTO

Social-democratele au împărțit daruri copiilor de la Micul Prinț - FOTO

În fiecare an în preajma sărbătorilor de iarnă, femeile social-democrate din municipiul Botoșani se implică în acțiuni menite să bucure semenii care trec prin momente dificile. Duminică, social-democratele au mers cu cadouri la mamele și copiii cazați la Centrul Maternal Micul Prinț, victime ale violenței domestice.

Pe lângă jucării, hăinuțe, dulciuri și alte articole necesare celor mici, doamnele social-democrate au dăruit un brăduț și ornamente specifice de care copiii să se bucure în această perioadă.

Totodată, acestea au fost impresionate și de situația unui copil din Centrul Sfântul Mina, născut cu o boală rară și abandonat de părinți, căruia i-au dăruit atât jucării și dulciuri, cât și materiale medico-sanitare.

„Este un gest de solidaritate și compasiune. Noi știm să avem grijă una de cealaltă și de copiii noștri, de aceea trebuie să inspirăm și pe cei din jur să recurgă la gesturi mici dar care aduc atât de multă bucurie. Este foarte important ca acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, copilașii să aibă un brăduț sub care Moșul să lase cadourile, pentru că nu e normal ca micuții să fie privați de magia Crăciunului”, a declarat Silvia Diaconu, președintele Organizației Municipale a Femeilor Social Democrate Botoșani.

Doamnele social-democrate din municipiul Botoșani au fost însoțite la aceste acțiuni și de președintele Organizației Județene a Femeilor Social Democrate, Mioara Jurgiu, care a dezvăluit că vor mai avea loc astfel de acte de caritate și în alte zone ale județului Botoșani.

Mai sunt doar câteva zile până la Sărbătoarea Nașterii Domnului, copiii așteaptă cu nerăbdare sosirea lui Moș Crăciun, iar social-democratele botoșănene îl vor ajuta să vină încărcat cu daruri.

Stirea anterioara

Nova Apaserv Botoșani anunță o nouă avarie apărută la o conducta de distribuţie apă. Vezi zonele afectate!

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.